Concurența și paradisul

Dumnezeu, cu tot ce e bun… Din păcate, zice o vorbă, Divinul nu vâră și-n traistă. Adică, în ceea ce, pe scurt, i se mai spune și conștiință. Și, iată, dimineața vremurilor de început! Războiul, atunci, era ceea ce este fierberea pentru fasole. Lupta se purta cu reguli ale onoarei. Dar, dacă nu erai atent, de bucurie, te frigeai. Și multe altele erau la fel. Presei, într-o vreme îi puteai spune minune: a opta, a zecea… În lipsa conștiinței, a traistei lui Dumnezeu, azi vedem hidoși în locul acelor Feți-Frumoși. Războaiele, la taraba cu izbânzi, n-au mai adus eroi. Ci speculanți. Îmbogățiții peste noapte… Eroii zburdaseră în aer, uciși de bombele concurenței. Acea sfântă concurență care, nebăgată-n traista lui Dumnezeu, urcă în paradis sufletele jegoase. Și după fiecare război, mereu mai puțini eroi și mai mulți calici. Și ajungem la Educație. Barza știe ce să facă dintr-însa. Omul, nu. Trage la strunguri private serii lungi de descreierați cu bani, marionete docte.