În sfârșit, acasă. După prima noapte petrecută în spital, m-am trezit pe jumătate îngrozit. O domnișoară asistentă, excesiv de amabilă, mă întreba cine-i președinte în România. Îndoit de somn, înțelegeam totuși: eram probat dacă știu în ce epocă suntem. Ceva se întâmplase. Poate o revoluție… Ca să răspund la întrebarea în ce an suntem, am cerut voie să telefonez acasă. Cunoașteți numărul de telefon?… În zăpăceala aia, n-am mai știut niciun număr, nici măcar unul vechi, oricare… Mă rog, a zis domnișoara amabilă, se întâmplă… Și tot așa. Până ce s-au lămurit lucrurile. Realmente, nu-mi era clar ce căutam acolo…
Mai târziu, mult mai târziu, mi-a trecut prin minte cât de lesne s-ar fi limpezit lucrurile dacă, atunci, aș fi avut prezența de spirit să fi întrebat, la rândul meu, cât mă costă o zi de ședere acolo. M-aș fi trezit pe loc. Plăteam prețul pe care, Radu, fiul meu cel mare, îl cheltuia pe litoral, în plin sezon, pentru o cameră de hotel cinci stele. Doar că al meu era dublu. O mie de lei, al meu, față de cinci sute al lui.
Față în față cu o realitate pe care încercam s-o uit, mă strofoc, azi, să-i dau un cod cu ajutorul căruia s-o am la îndemână.
Așadar, iată, „Declarația de la București”. Câțiva colegi ziariști și-au pus în piept afișul „democrație” și au ieșit cu el în piață. Afișul conține idei de care te împiedici oriunde încerci să te găsești pe tine. Ești în toate și-n niciunul. Cum altfel? Tu ai ceva în plus de zis.
Semnatarii și-au luat numele de „Grupul pentru apărarea democrației”. O fi bine? O fi mai puțin bine? Este, și atât?… De la Președinte în jos nu e unul care să nu lupte pentru democrație. Țipenie de adversari. Mai mult, fiecare e convins că nu există al doilea cu o gândire mai completă și, mai ales, mai erudită. Nu lipsește, desigur, componenta comercială: democrația are, implicit, menirea de a încuraja vânzarea volumului, lansat ca apendice, cu scrierile politice originale ale Grupului și nu numai.
Și totuși, „Declarația” poate și este nevoie ca ea să poată deține un rost covârșitor în chinuita și neclara noastră viață.
În numărul de mâine „Dans final” (2). Și mereu așa…
