Baritonul Dan Iordăchescu. Fără asemănare în lieduri. M-a provocat să-i iau un interviu. Prima mea întrebare a sunat cam în felul acesta: Muzica răscolește sufletul. Îl proiectează prin ceea ce ar putea fi descrisă lumea raiului. Cum se face însă că purtătorii ei pot fi asemănați mai degrabă cu viețuitorii iadului: aroganți, invidioși…? Și pentru că răspunsul nu venea, se clocea undeva adânc, l-am ajutat. Mai înainte, i-am spus, hai să ne punem de acord. Am dreptate sau nu? A propus să amânăm discuția și asta a fost tot.
Recent am văzut filmul intitulat „La Trêve”. Titlu fără putință de a putea fi tradus în românește. Încerc eu o variantă, totuși: ceva ce pare a fi rău pentru toată lumea. Un rău asumat. Deci, un polițist, pentru a salva un copil, ia niște măsuri ce duc la moartea a patru colegi. Și tot așa în multe alte împrejurări. Mediul din care face parte decide fără putință de tăgadă. Insul este un pericol pentru el însuși și implicit pentru colegi și prieteni. După vreo 14 episoade, o doctoriță însărcinată cu un viitor tată respins de ea, înfruntă probele, părerile, judecățile de valoare ale cercului de oameni în care trăiește și decide imperial: pacientul ei nu este pericol nici pentru el, nici pentru cei ce-l înconjoară. Acesta este victima unei colectivități ignorante, măcinată de gelozii, invidii, mărginire. Este un ins fără tovarăși în lupta pentru izbânda binelui într-o lume cu suflete meschine, în ciuda aparențelor.
N-a fost deloc lesne pentru mine să rabd 10 – 14 episoade de întorsături ciudate, cu actori aiurea aleși -eram eu convins- ca să mă dumiresc ce-a fost în capul regizorului. Și când, în sfârșit, am înțeles, am lipit alăturea harta lumii în care viețuiesc eu însumi. Și, ciudat. Nicio noutate. Luam seama că mulțimile mediocre erau ele însele victime. Și încă unele nobile, aristocrate. Sufereau mândre amăgirea cuvintelor. Cum ar fi democrația. Democrația secolului XXI nu are nicio legătură cu esența cuvântului pe care ele, mulțimile, și l-au luat ca acoperire. Democrația este expresia intelectuală a voinței materiei de a oferi darul cu ajutorul căruia lumea a fost și rămâne un univers desenat cu slugi și stăpâni.
