Carol cel Mare. Este numele pe care-l poartă premiul primit de Președintele nostru pentru foloasele aduse Uniunii Europene. La început am crezut că premiată a fost țara. Așa se cuvenea într-o lume civilizată. Dar am aflat repede. Repede, zic eu, având în vedere că nu mai citesc ziarele. Nu țara era cadorisita. Premiatul însuși a afirmat că statul a eșuat. Nu există stat. Succesele și eșecurile aduse Marii Uniuni Europene sunt ale țării. Altminteri, stai și te gândești: ce puteri supranaturale trebuie să poarte un om în cârcă pentru a aduce singur foloase unor țări bogate? Să trecem însă.
Am început să descifrez ce este, în realitate, Uniunea Europeană. Mirarea am simțit-o când am parcurs câteva comentarii. Președintele era batjocorit în fel și chip. Era sfătuit să-și dea demisia. Și mi-a fost clar: dătătorii de sfaturi nu prea aveau cunoștință despre tragedia țării în care trăiesc. Una-două, președintele este vinovat. Neagră sau albă, vina e aruncată în spatele șefului de stat. Merge treaba? Merge! Onorabilul, în timpul unei scurte vizite prin țară anunțase că pășește pe pământul unei țări decăzute. Una vedea dânsul, alta, mai-marii Uniunii, care l-au pus în fruntea acestei țări. Au pus un individ care să desființeze o națiune primitivă, după părerea lor, și el asta a făcut. Națiunea română, practic nu mai există. Ia, niște slugi, acolo!
Asta era firesc să vadă și cunoscuții lideri de opinie. Ființele umane se deosebesc de animale prin aceea că-și cunosc datoria și o îndeplinesc în cunoștință de cauză. Ceea ce nu se poate spune despre cei care profesează o meserie ca niște papagali. Șeful țării pleacă. Ei și? Este „spovedit” un altul. Un Cîțu. Conform regulii. Tristă țară! Se mai poare repara? Greu de crezut. Din nefericire, halul în care poate fi reparată, o distruge și mai mult.
