Dans final (4)

Bag seama că niciun analist nu catadicsește, ori poate nici nu încearcă, să facă față intrigilor ultimilor treizeci de ani. A trata dramatic personajele aduse în scenă, acestea ar fi prea comice. Orban, Bogdan Rareș, Iohannis și a lor comandă, precum și adversarii lor, nu pot fi niște personaje autentice. Au fost aduse în spectacol în lipsă de o cauză autentică. Locul dramei a fost luat de grotesc. A trata cruzimea lor ca poveste, cruzimea trăită de țară ar deveni nefirească. Ar lua înfățișarea de cruzime filozofică. Și grotescul e nemilos. Mai nemilos, iată, decât tragedia. Președinții n-au putut lepăda veșmântul cabotin, cu vârful într-un actor cu profil nazist, dar donchișotesc. De aici încolo, furtuna a rămas a se produce în închipuirile unor Bogdan Rareș, Turcan… Ieșirile la rampă a oricărui politician devin ridicole. A căuta în ei chiar și numai o fărâmă de plauzibilitate, aceasta  s-ar dovedi neveridică. Stăpânitorul, marele stăpânitor, nu se folosește de microscop. Restul, tot ce rămâne, tot ce se vede sunt figuranții în costume democratice.