Dansul final, printre altele, exersează și mult îndrăgita ciupitură. Trezitoarea din somn. Mie, de pildă, îmi interzice să urc pe înălțimile cu păreri. Cum ar fi cele despre comunism. Până la urmă, pentru mine, tentativa asta politică a fost o șansă. Am fost zilier, fără să știu, la egalizarea deosebirilor sociale. Diversitatea, vitală în evoluție, omorâtă și de mine, a fost readusă în legalitate abia odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. Din nefericire, și cu motto-ul „Nu mă întreba cum am făcut primul milion!”
Intelectualul, astăzi, nu mai este egal cu, să zicem, femeia de serviciu. Tot om și ea, dar brânza-i pe bani. Nu mai sunt egali în nimic. Poate doar în drepturi în fața legii. Din păcate, însă, și în motto, cum ziceam „Nu mă întreba cum am făcut primul milion!” Băsescu, cu un salariu de Președinte mai subțire decât al unui contabil, neîntrebat, s-a moșierit mult. Brusc, sub stindardul acestei chemări la civilizație s-au moșierit toți oamenii politici.
Și Kaput! Pentru sute de ani de-aici înainte, viitorul nostru este însoțit de acest cuvânt nemțesc. Nu văd pe niciunul, de la Becali la ultimul vecin care-mi cere o sută de lei să mă ajute să scot căruța din șanț, votând cu mine, sau cu un altul ca mine. Diversitatea asta, nu alta, aceea a lui „Nu mă întreba cum am făcut primul milion!” este inepuizabilă. Nu mai moare nicicând.
