Lângă mine, Pablo, bătrânul meu cățel, sforăie cu ochii deschiși. Inima lui s-a cuprins în pacea casei. Am fost puțin plecat. O veșnicie. N-am știut. Soția mea vine să-mi dea ce-mi place. Un banc cu spirit mult: „După ce Macron și Biden au spus că trimit trupe în România, Putin a zis: și eu!” Pablo continuă să sforăie. Întorsu-m-am.
Regăsit-am alt popor. Parcă l-am adus cu mine pe cel în care mă regăsisem scriind ultima carte, „Evangheliștii”. Facebook-ul, de nerecunoscut. Chiar și Daniel Cristea Enache, revenit la el însuși, evadat din narcisism. Ionuț Popescu, cel vechi, și el, intelectual de secol 21. Cei mulți nu mai sunt.
Da, un lucru e sigur: un alt popor. Cel al meu. Mândru, mândrie proprie celui liber de ură, bogat în umor. Și eu, în veșmântul diversității. Mă alătur miliardelor îndreptățite să trăiască fiecare în firea proprie. Murim pentru a renaște în unul schimbat în ritmul vieții, mereu nouă. Noroc!
