Ca o țară cât o luntre. Navighează zgomotos. Se zbuciumă după o stea polară care nu există. Și toți vor să coboare. Obosiți de atâta libertate. Anesteziați de pomenile țipate peste tot. Și-o lacrimă de dor în traista altfel goală. Și dorințe vagi. Cu atât mai fierbinți. Viața ca un circ. Și sex. Și voluptăți în orizonturi cu craci și sâni de femeie. Bogății oferite pe coperți colorate profesionist. Și totul e bolnav în creaturi uzate de sfârșit de eră. Și gravide, fără partener pe măsură. Și doctori pentru boli incurabile. Și cimitire vesele. Cruci bogate. Și zburdălnicii putrede în gânduri nebune. Se aprind și se sting precum girofarurile de la mașinile poliției. Nu există drumuri, ci doar pofte. America, America! Sau măcar Europa! Și case cu acoperișuri în paragină. Pizmă, eterna pizmă și blesteme de moarte.
Izbânzi ca o zacere de lehuză. Scârna viermuitoare a elitelor. Învinși guralivi. România „educată…”
P.S. Iertare! N-am scris nimic despre politicieni corupți, mincinoși, idioți… A scris Mihai Eminescu, n-am vrut să-l repet. Nimic nou. Poate Cornel Nistorescu va descoperi niște rude noi și note la purtare vechi…
