Nu știu câți ani are Universul. Nu i-am văzut certificatul de naștere. Ce pot spune cu certitudine e că nimic nu e mai haios ca lumea, cât o mai fi și asta. De pildă, sub dictatură ne auzim toți, dar vorbesc doar unii. Și invers: în libertate vorbim toți, dar ne auzim doar unii. De fapt, nu ne auzim. Explicația ar putea fi ce spune Seneca: oamenii iubesc minunile, nu adevărul. Minunile au liberă trecere și în dictatură, și în libertate.
Știți ce este minunea? Este minciuna cea mai gogonată. Aia de stai și te crucești. Dar nu pleci. Mai vrei și iar mai vrei. Producătorii de minuni sunt rari, îi numeri pe degete. Câți dintre cei trimiși de Dumnezeu pe pământ sunt autori de minciuni unice în lume? Și câți dintre cei aflați la putere nu năzuiesc spre minciuna făcătoare de minuni? Nu e vina lor că sunt lăsați cu buza umflată. Miniciunile geniale nu sunt de cules pentru oricine. Sunt obligați, pur și simplu sunt obligați să se mulțumească cu minciunele, mă rog cât le permite obștea, dar minciunele. Deci viața, ca să zic așa, supraviețuiește mințind. Halal dar!
Întrebare este: de ce l-am primit? De ce nu l-am dat înapoi? Răspunsul e unul: până să ne lămurim, murim.
Eu, unul, eram cât pe ce să o mierlesc. Am rezistat și, în rezistență fiind, am descoperit un joc. Ce-ar fi, de pildă, dacă toți oamenii de pe planetă, ori măcar dintr-o regiune – cum ar fi Europa -, ne-am reține să ne mai vârâm în vorbă, avem, n-avem ce spune? Că vin rușii, că vin americanii, că vine dracu și mai vine lacu? Să nu vorbim nimic despre Ucraina vreme de jumătate de an. Și i-am lăsa pe ucrainieni să-și rezolve singuri modul de a trăi. Ce s-ar întâmpla cu NATO, cu televiziunile, cu tribunele goale, cu Putin, cu sumedeniile de servicii secrete, cu Iohannis, cu tancurile, cu rachetele, cu militarii care din asta trăiesc, cu furnicarul de oameni care se trezesc dimineața mai devreme pentru a auzi ce spune presa liberă? asta cu presa liberă… Trecem. Voiam să spun: Ce mai scornește presa liberă? Mă ia cu frig. Nu pentru că ar fi frig. Pentru că nimic nu e mai inuman ca atunci când omul pe pământ n-ar mai fi lăsat să mintă, să manipuleze prin minciună, să se autoînspăimânte oleacă…
E un joc prostesc, știu. Ce-mi veni? Nu cumva, propunerea asta aduce a sinucidere în masă?… Cum poți trăi fără să minți? Dumnezeu are treaba lui. Noi, pe a noastră. El creează viață. O înzestrează cu tot ce are ea neovie pentru a o scoate la capăt. Cum o face ea, e treaba primitorilor. Nu a celui ce a dăruit-o. După ce ai fost dăruit și ai primit de la el tot ce ai nevoie ca să viețuiești, te milogești tot lui. Ajută-mă! Iartă-mă! Apără-mă! Ai milă!… Penibil!
P.S.
Și totuși lucrurile stau cam așa. Personajele principale ale capodoperei „Montaigne Rousse” au îndreptățire istorică.
Putin apără măreția imperisului rus, neînvins de nimeni. Au încercat cele mai mari legende ale istoriei moderne, Napoleon și Hitler. N-au reușit.
America n-are altă variantă pentru a-și stabiliza victoria în ceea ce liderii își doresc dintotdeauna: să conducă lumea, să fie întâiul. Rusia îi stă în cale.
Ucraina are rolul de pradă, una barosană, întinsă cât un continent, populație zdravănă, bogății cât vezi cu ochii, fără istorie. Adevărată pleașcă. N-a făcut vreodată ceva bun. Astăzi este furnizoarea numărul unu de rău, împilări și nedreptăți.
Ce ne rezervă viitorul nu știe nici acesta. Cine câștigă? Cel ce alege să-și apere istoria?… Celălalt? Cel ce râvnește puterea absolută în lume? Nu există gratuități! Există slugi, proști, lichele, orgolioși, afaceriști, speculanți – fiecare cu „ghișeftul” râvnit, după cum îi este firea.
