A venit la mine un om ponosit, între două vârste. S-a prezentat: Sever Ghioca. L-am întrebat cu ce pot să-l ajut.
Surprinzător de vesel, a zis: răspunsul la întrebarea domniei voastre l-am aflat cam la jumătatea clasei a patra. Trecusem de 10 ani…
Sunt bătrân, l-am făcut atent, nu sunt și nici n-am fost domn. Vorbește pe înțelesul meu!
Mulțumesc… Voi continua ca și cum cineva privește înăuntrul nostru. La ce bun să ascundem ceva?… Am cu mine un fir de iarbă – prietenul meu. Știe ce este lumea în care m-am născut… Știu ce este un triunghi, știu să număr, să citesc… Istoria nu mă interesează…
O cunoști?
Altfel cum ar putea să nu mă intereseze? Prietenul meu, firul de iarbă, după ce a auzit isprăvile lui Alexandru cel Mare, a intuit tot ce se va petrece după acesta…
Credeam că Hitler…
Nicio deosebire între aceștia doi…
Secolele…
Astea trec precum minutele… Oamenii rămân ceea ce s-au născut. Doar că aceștia sunt puțini… Restul?… Istorie, prezent și ce va mai fi mâine…
Câți ani ai? Iartă-mă că te întreb.
Ți-am spus: zece! Restul – minute.