De unde un dor polonez ori croat?

Nu mă îngrijorează existența lui Iohannis. Nici a lui Cîțu sau Orban. Până la urmă, niște oameni. Mă doare sufletul când aflu că aceștia, aidoma, erau și pe timpul lui Eminescu. Și, desigur, vor fi și pe timpul celor ce vor veni. Mă doare că nu pot să mă ascund. Mă doare că vreau să lupt și în jur găsesc inimi, nu și minți. Cehii l-au avut pe Havel. Noi, pe o Ana Blandiana – mâță lingușitoare. Locul ocupat de poporul căruia îi sunt fiu este un loc din schema europeană. Cineva trebuie să-l ocupe. Cine altcineva decât noi, cei cu regi neromâni? Iohannis, Carol… Jos Ceaușescu! Moarte ciumei roșii! E târziu pentru ca poporul care i-a adus pe tron pe acești neromâni să mai aibă în el un dor polonez ori croat. Nu de revolte ducem lipsă. Pentru asta aveam aranjeuri. Ci de un partid, de un nucleu. Nu cred că se mai poate poate.