Diana Șoșoacă de la Maglavit

Creatorii de lume, de când e lumea-lume, au slujit viața. Aveau împlântat în aură un crez. Și o țară. Indiferent că s-au numit Alexandru cel Mare, Cezar, Napoleon, Hitler, Stalin ori Ceaușescu. Imitatorii lor de mai târziu, pe scara degradării ființei, nu sunt bufonii, hazoșii înțelepți. Copiatorii sunt nebuni cu geniu, dar nebuni. Ioana d’ Arc, ori mistici cu vână stelară, precum Valentin Rasputin. La noi, continuatori ai „sfârșitului războiului lumii”, purtători de crucea închipuirii, sunt nebunii. Caricaturi, născuții în vremuri acoperite de negurile destrămării: Petrache Lupu de la Maglavit și alții, mai încoace. Baiul cu aceștia din urmă este următorul: dacă din Alexandru cel Mare decăderea se oprea la Stalin, la noi, treapta ultimă continuă în jos: cu Diana Șoșoacă „de la Maglavit”. Aceasta minte în toate limbile ulițelor țării, cu limba dumisale, și tot ce are este obținut din imitație. Mușcă doar cu dinți de împrumut, chiar și intestinul gros; organul comun cu al lui Napoleon, este un fals. Tot ce rumegă ea este semnul vrerii de a părea ce nu va fi fi niciodată. Iat-o deci: „Doamna” Șoșoacă de la Maglavit.