Scriam, nu demult, că avem în țară rânduiala comandată dinafară. Astăzi, după ce soții Fritz au urcat în primele jilțuri din Timișoara și București, la ceea ce se întâmplă în România s-ar potrivi mai degrabă un alt termen. „Țară ocupată” definește o vârstă a unui popor oprimat, dar nu lipsit de voință. Noi ne-așezăm de bunăvoie în rândul neamurilor sleite de puteri, care-și ating pragul cel din urmă. Zilele și nopțile trăite în flecăreală nu ne-au îmbătrânit putințele; putințele au rămas zăcământ, au îmbătrânit sufletele niciodată în urcuș avântat. Și, odată cu ele, au îmbătrânit defectele, concurentele care le alimentau vigoarea luptei. Defectele au devenit sufletele înseși.
Nu-i bai, iată, trăim!
