Am spus mai demult isterie. Am greșit. Ceea ce trăim în zilele toride de august nu este isterie, ci îndobitocire. Aseară, am nimerit peste o discuție la TVR între domnii Cumpănașu și Cristoiu. Primul domn, un speculant de bâlci, nu mă interesa. Hai să-l ascult, mi-am zis, pe celălalt domn. Ei, bine, ditamai vocea din viața publică… Am rămas mut. Dar măcar rămâneam cu ceva: ceea ce vedeam și auzeam nu se mai potrivea acelei isterii, numită așa de mine la începuturile intervențiilor în cazul Alexandra. Aveam în fața ochilor o înduioșătoare probă de îndobitocire. Marea voce a publicisticii, domnul Cristoiu, scormonea, ce-i drept, cu iscusință și abnegație, în noianul cu greșeli ale poliției. În realitate, în orice stat din lumea asta, instituțiile sunt hulite cu și fără îndreptățire. Este și cazul României. În această privință suntem „ca afară”. Doar că rolul presei este oleacă diferit. Scrisul gazetăresc se duce cu al treilea ochi al său înspre capilare. În cazul în speță, de pildă, când polițiștii au gafat, pentru ziarist, punctul pe „i”, cum ziceam, se pune în capilare. Acolo unde nu ajunge decât el, ziaristul, cu experiența sa, cu inteligența specifică. A fost vorba de gafă ori de altceva? Cine este acel „altceva”. Punctul pe „i” în cazul tragediei Alexandrei urla ca oricine, cât de cât profesionist, să se așeze pe cauzele mărturisirii așa-zisului criminal, cum au procedat gazetarii de la „Cotidianul”; pe capilarele mărturisirii, nu pe neghiobiile în general cunoscute și de un copil: Poliția română nu are experiență, este greoaie, mult birocratizată, abuzivă și așa mai departe… Totuși, cine a ucis-o pe Alexandra? Cui servește, de fapt, această tragedie transformată în sărbătoare națională?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.