Ca să scurtez: statul de drept este o comunitate de oameni cu drepturi sacre, trăind în diversitate și solidaritate. Cu o singură bogăție vitală: unitatea. Klaus Werner Iohannis este opusul tuturor principiilor din definiția statului de drept. A fost ales pentru a îndeplini rolul de mediator între puterile statului; le-a confiscat și, din mediator, s-a făcut învrăjbitor. A fost ales să respecte Constituția; a disprețuit-o. A fost ales să apere legile țării; a făcut altele după capul lui. S-a autoproclamat șef al statului. A luat ce nu-i al lui. A comis mai mult decât un abuz de putere. A comis un furt.
Dar nu ura, opera de căpetenie a domnului Iohannis, inspiră rândurile de față. Ci grija pentru acuratețea convingerii că și românul, ca tot omul, este măsura tuturor lucrurilor, creator și liber. Iohannis, l-a tratat ca pe un slab de minte, ignorant, lesne manipulabil. Ajuns șef de stat prin minciuni sfruntate, Iohannis nu mai are nicio legătură cu rațiunea care guvernează o „Românie educată”. Sigur, prostul dacă nu-i fudul, nu e prost destul. Ia-i fudulia, nu-l mai ajută nici prostia. E doar dizgrațios. Ca aseară. Ca dintotdeauna.