Dreptul la joacă

A lua copiilor plăcerea de a se juca este, poate, prima tentativă de a despărți omul de condiția de om și a-l potrivi în calapodul uneltei. Căci, ce altceva este această penibilă isterie cu pandemia decât încercarea Olimpului de a statornici omenirea pe veci în stările de stăpâni și unelte? Să se pună lacăt gurii și pe frontispiciul Oracolului din Delfi să citim noul cod al viitorului: supremația voinței de putere, în loc de „cunoaște-te pe tine însuți”. Covid 19 există, așa cum există și au existat covizi de toate naturile. Dar este cu totul altceva să dorești să salvezi chiar de-ar fi și milioane de ființe efemere pentru pentru a da lumii o configurație împotriva esenței ei – umanitatea. Sigur, nu se va reuși, căci nu doar gura este organul prin care omul își poate transmite dorul. Nu izbânda este în cauză, ci mutilarea omului. Asta se dorește.