Efemeride/Despre Cornel Nistorescu

Așadar, un editorial fără pioneze. „Incoerențele lui Ludovic Orban”. Ieri, în Cotidianul. Nefixat în niciun clișeu. Pentru întâia oară, nimic despre trecutul tatălui lui Orban, nimic despre accidentul de circulație, ce mai, nimic din automatismele așa-zișilor editorialiști. Foarte puține acele vorbe, vorbe, tornade de vorbe. Doar fapte. Să fie într-un ceas bun! Poate fi un început. Primul editorial-editorial. Portretul omului politic român. În sfârșit… aproape român. Făcut pe puncte, la seral. O secătură – și gata! Scuze! Fără soi. S-a găsit totuși careva să-l creadă. Detaliu mai grăitor chiar decât cantitatea de zoaie ce țâșnea din golul intelectului său. Cine a fost acel „careva”?  Cui nu i-a păsat de noroiul încins astfel? Partidul Liberal aluneca abrupt spre minus. Nu mai exista. Cornel Nistorescu deschide, iată, ochii spre România reală. Nu România lui Orban, Turcanu, Ciolacu, Cîțu,  Iohannis… Aceștia nu sunt autentici, sunt făcuți din plastilină pe harta din dracul știe câte capitale. Sunt chiar ridicoli în infantilismul jocului ale cărui piese sunt. Nu demult, am crezut că votul a peste opt milioane de români în favoarea debarcării lui Băsescu nu mai putea fi deturnat. A venit Gorman și a doua zi ceea ce părea imposibil s-a întâmplat. Despre ce alianță contra naturii este vorba? România de la Marea Neagră nu poate fi lăsată pe mâna lui Cîțu. Iohannis să știe că ura împotriva PSD nu-l mai poate transporta de la Miami la Coasta de Azur și retur. Un râs plutește în juru-i ca un abur multicolor, indiferent la scuipații revărsați de bojocii celor cu ochii deschiși. Iată, primul a semnat condica.