Am văzut cum o bucurie fără margini îi cuprinsese pe oameni. Djokovic este un erou, ziceau. M-am alăturat mulțimii îmbujorate de emoție. Căci și eu, ca tot ce este om pe pământ, iubesc minunile, nu adevărul. Și din toate inimile suferinde până atunci de tristețe se întorcea ecoul: Djokovici este un erou!…
Soarta vitregă ne pârjolise inimile. Și iată, un un om, un om din vârful lumii, coboară să ne poarte pe aripi de legendă. Apăruse un alt izvor de adăpat, unul viu, de-a lungul sterpelor noastre nădejdi cu reliefuri de plastic. Proiectului prin care societatea se veșnicea în formula seculară cu stăpâni și slugi, slugi în șalvari Armani, dansând erotic, îi ieșise în față un zeu cu rachetă muiată în victorii.
În deschizătura vieții renăscute în el, ciudat, nu scria „îmi risc viața pentru credința în democrație”. Scria, „vreau să fiu exceptat, adică, privilegiat”.
Și din izvoare curgeau isprăvi ale lui, cu binefaceri și daruri pentru copiii săraci, și investiții pentru comunitate. Toate îi justificau pretenția.
Mai puțin una: Legea, acele reguli obligatorii pentru toți care intră într-un joc. Un joc neobligatoriu.
Și vine Ilie Năstase, tot cu o rachetă, și zice: ai intrat în joc, respectă legea. N-o respecți, plătești. Îți mulțumim pentru daruri, alt joc.
P.S. Cer scuze că n-am amintit nimic despre dictatura sanitară mondială; ce s-ar fi întâmplat dacă Australia ar fi avut un guvern pro rus etc… Citiți Aghata Christie (Ion Cristoiu)!
