Nu e român care să nu aibă dreptate, măcar o țâră, acolo. De la Iohannis la ziaristul de provincie. „Țârele” astea, adunate, spun totul. Și totul este NIMIC. Viitorul României nu se silabisește în limba română. Nu partidele îl zugrăvesc. Este dat. Este stabilit de mini universurile americane din Oltenia, și nu numai. De așezarea norodului în vecinătatea Rusiei, pe malul Mării Negre. De hămesirea țațelor și snobilor pentru etichete colorate, fără a avea cultura etichetelor. Până la urmă, nu elitele au un cuvânt de spus, ci mahalalele administrative, culturale, politice, intelectuale, într-o Românie fără urechi și văz, ci doar cu instincte, pasiuni, nevoi, dorințe. Noul partid AUR definește corect harta pe care viețuim. Ca țiganul, adună vorbele răsunătoare. Și cu ele, la piață. Contra bani. Cât mai mulți. Și Putere. Cât mai haioasă.
Revoluția română autentică începe în școli. Acolo unde nu banii, puterea și imaginea clădesc vectorii națiunii. Ci rădăcina dată nouă de evoluția Cosmosului. De conștiință – aurul etern – rămas în studiu al marilor anonimi ori prea rari ca să se găsească unii pe alții. Cine se încumetă? Niciun analist, dintre cei care știu totul, nu-și riscă audiența de dragul unor rădăcini supuse recunoașterii târzii. Gazetarii cei mai de succes inventează sferturi de adevăr cu vârful în partea agreată de talciocuri. Ca să obții un adevăr, fie el și numai pe jumătate, trebuie citiți toți, împreună. Cealaltă jumătate rămânând, cum ziceam, școlilor. Dar mai există școli? Teamă îmi e…
