Proiectul de țară „Unificarea românilor” sau frumoasele elanuri ale adolescenței! Dacă nu copilăria, ce era atunci și astăzi nu e?
Of, care copilărie? Odraslele învață astăzi încă de acasă: „Nu mă întrebați cum am făcut primul milion!” Autorii proiectului de țară nouă caută, firesc, un reparator. Cu numele „Unificatorul”. Și, uite-l, nu e! Găsitorului, recompensă!
Întâmplarea, nu chiar întâmplare, aceea cu Gorman și bișnițarul marinar dezvăluie: Noi, stăpânii lumii, dorim, la granița cu Rusia, slugi credincioase. Ca Băsescu… Ca Iohannis. Nu democrație. Nici Constituție. Nici legalitate. Siguranță!… Vreți unificare? De acord. Dar fără referendumuri și mișcări populare. Codița rusească așteaptă pe plajă, la Marea Neagră. Prea aproape. Prea ascunsă. Prea parșivă. Nu suntem naivi. Nici sentimentali. Nu respectul ne alătură lui Băsescu și Iohannis. Ci nevoia. Nevoia de certitudini. Veniți cu Unificatorul ăsta la noi. Instant ne lepădăm de cozile de topor. Nici nouă nu ne plac. Vrem iubire. Musai, respect. Facem economie de șepci. Cum altfel?
Însuși Gorman, dacă ar fi întrebat… Iată, o fac eu. Și tot eu dau răspunsul: creați un front patriotic în școli. Cu profesori și specialiști în domeniu. Patrioți apolitici. Care să întocmească o Cartă cu principiile ce trebuie să guverneze în Învățământ. Căci, dacă nu copilăria, ce altceva ar binecuvânta viitorul unei țări? Poporul român cel vârstnic este un obiect deja stricat. Aveți grijă!
