Înainte de a mă naşte, Dumnezeu a venit la mine cu doi gardieni ai săi şi un metronom. Unul dintre gardieni, cel gras, a pus metronomul în mişcare: 5…3…2… La 2, metronomul s-a defectat şi a trebuit să mai aştept; Dumnezeu nu înjura, fiindcă ar fi trebuit să-njure de dumnezei şi nu se cădea. În sfârşit: … 1… start! Şi-am plecat. Au urmat doar lucruri frumoase, eu – cu burta la soare, eu – aşteptând-o pe mama să vină cu pepeni de la piaţă, eu, cu prietenii – la furat de gutui… Până ce am aflat că viaţa nu şedea locului; am aflat lucrul ăsta, primind un şut în spate şi trezindu-mă jos din căruţă. Dar n-a fost rău nici aşa; am cunoscut o fată; despre ea mai ţin minte că parcă plutea, vaporoasă toată cum era, cu rochia fluturându-i peste genunchi; ea m-a-nvăţat cum putem fi doar unul şi am tot fost aşa. Nunţi, botezuri şi muncă. Iar muncă. Şi-au trecut anii, şi-odată am văzut trecând căruţa din care fusesem azvârlit şi am urcat; erau tot atât de mulţi oameni, dar îi înţelegeam doar pe jumătate. Şi erau îmbrăcaţi altfel; şi mâncau altceva decât atunci, şi cântau altfel… Nu-mi plăcea şi-am întrebat, încotro mergem, dar nimeni nu-mi dădea atenţie; erau ocupaţi să-şi audă monologurile proprii, încotro mergem, oameni buni,strigam, – ajutaţi-mă, răspundeţi-mi: încotro mergem? Ştie cineva?… Mâncau, râdeau sau plângeau, cântau…
N. E. Acest epilog apare la volumul „Un erou blestemat – Ceaușescu în toată măreția și sminteala sa”, care a fost publicat simultan de Editura Enciclopedică și eLiteratura.
