Ion Aurel Pop este „amore mio” când zice: „Virtuţile tradiţionale au făcut faima lumii de odinioară”. Numai că ele, vorbele acestea, leagănă tristețea inimilor române învinse, nu și tămăduiesc. Se ridică la ceruri precum graiul evlavios al unui unui preot la mormântul unui enoriaș. În mormânt, de data asta, fiind poporul român. A învins interesul german. Fără a fi meritul Germaniei. Este felul de a fi al roții cosmice. Noi atât am putut pe ogorul revenit nouă pe roată. Nici mult, nici puțin. Am putut ce ne-au ținut tăriile noastre. Vinovate sau mai puțin. Și, iată, roata continuă cu ale ei.
Ce ne rămâne nouă, celor de-acum? Ne rămâne să măsurăm exact. Nu disprețuind. Nu ridicând osanale. Este pierdere de timp. Înving lepădăturile. Ne rămâne conștiința nevoii de a măsura cu uneltele geniului. Avem, așadar, nevoie de geniu. Să-i facem loc! Nici la dreapta, nici la stânga. Înspre înălțimi. Aceasta este misia unui partid național, patriotic: să pună educația în capul listei. Iată, totodată, și rostul ulițelor române! Ulițele au cuvântul! Aveți cuvântul! Dacă nu, roata a zis…