De câteva bune decenii, urechile mele nu s-au mai deschis spre ce se întâmplă în afara țării. L-am citit pe Trump din scoarță-n scoarță. Mi-a fost de ajuns. Ferocitatea țipătoare a profitului mă asurzise: Bani! Bani! Bani!… Dar iată miracolul! Ființa născută învingătoare, șarpele blond, a eșuat pe nepusă masă. Să mă ierte doamnele, dar eu am zis: „Mi se rupe!”
Târziu, totuși. Dictonul „Ce se naște strâmb, nu poate fi îndreptat” al Eclessiastului striga, ca apucat de ouțe: „Se naște altceva!”
Ce?!?
Și am încremenit. Noul, atâta lucru mai știam și eu, nu se poate lepăda decât după instaurarea unei eroice învălmășiri.
Stop înțelepciunii plângărețe, deci! Devălmășie, am zis timid: arată-ți virusul! Și răspunsul a fost: „Sunt prea aproape pentru a-mi vedea toată fața!”
NOTĂ
Cei care au înțeles acest text poate se vor cutremura. Ceilalți, așteptați apariția volumului „Președinte la sensul giratoriu”.
