Am avut dreptate. Apropierea scandalului Caracal de Deveselu a aruncat în aer scenariul inițial, cel favorabil Cotrocenilor. Se întretăia cu interesele Moscovei. Deveselu risca să devină ținta propagandei rusești împotriva unei baze militare americane.
Stop! Scrie pe memorandumul americano-român. Respectiv, domnule Iohannis, am admirat iscusința domniei voastre de a dărâma guvernul pesedist. Din nefericire, ați scăpat hățurile. Aveți grijă ce faceți mai departe.
Acest „stop!” a înaripat gruparea din SRI, care se pregătește să ajungă la putere după alegerile prezidențiale. Dacă scaunul va fi ocupat de preferatul ei, „stăm și noi la dispoziție. Dacă nu, puterea toată este a noastră, trecem cu cățel și purcel în caruța nou-venitului”.
Ca să n-o lungesc, vă rog să observați schimbarea de macaz a marelui haiduc, vorba lui Băsescu. Domnul Cumpănașu, primul la plăcintă, a și anunțat crearea unei noi structuri securiste. Rețineți numele celor care s-au înscris. Cum altfel: Cotidianește.

P.S. Dacă președintele american ar suferi de o boală intimă și prea puțin de compătimit, cum este, să zicem, blenoragia, iar principele Andorrei ar fi un medic specializat în boli puțin stimate, întâlnirea dintre Trump și Principe n-ar fi decurs mai auster decât aceea dintre stimatul nostru președinte și stăpânul planetei. Nu tu ministru de Externe, nu tu șeful Guvernului, nu tu oficiali mai de soi. Doar fostul securist George Cristian Maior. Declarația comună este fățiș făcută în bășcălie, cu teme care n-aveau ce căuta între doi șefi de stat, în lipsa comandanților de profil. Așa, de ochii lumii. Chemarea la ordin a președintelui român nu putea avea ca temei decât caracterul urgent și intim al întâlnirii, iar urgent și intim de nasul lui Iohannis nu putea fi decât ceva care nu putea suferi amânare. Ce era intim pentru Trump și la dispoziția lui Iohannis? Eu am răspuns ieri. Dacă altcineva crede altceva, îi spun bun-venit!  Răspunsul meu este Deveselu și apropierea cu granița rusă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.