Năzuind să n-am mustrări de conștiință peste ani, când vom afla adevărul, mă încumet să afirm: dacă Dincă, „monstrul” din Caracal și-ar fi susținut în continuare nevinovăția, cum ar fi făcut orice înrăit în nelegiuiri, astăzi ar fi fost liber. Mărturisirea lui, doar, a făcut din el un criminal odios. Ne-odios, nu s-ar fi umblat cu lupa pe fundul unui cazan oarecare, n-ar fi existat o tragedie națională, nici stindardul îndoliat cu vorbele „PSD nu uita, Caracal e crucea ta”; mitingul din 10 august ar fi fost ca mâncarea fără sare. Ca să poată mărturisi, Dincă a cerut să vorbească în secret cu un anume polițist. Și nu cu unul oarecare. Polițistul, obligatoriu, era musai să fie un superman. Timiditatea proprie unui barbar îl împiedica să slobozească vorbele amare în fața unor inși, ca și el, cu adânci mustrări ale cugetului. Aceștia ar fi putut izbucni în lacrimi. Când a dispărut Luiza, prima victimă a monstrului, nu s-a sesizat nici dracul, scuze Doamne. Tot la fel s-ar fi întâmplat și în cazul Alexandrei.
Ghiciți ce-au discutat un superman și-un înrăit în nelegiuiri!
P.S. Iată ce spuneam în urmă cu numai șase zile:
Ce știm sigur până acum?
Voi ajunge și la Caracal, știu că asta interesează, dar nu fără un scurt istoric. Știm că populația de la Dunăre, zăvorâtă o vreme, și singură, după alte începuturi pe care le tot șterge și iarăși le scrie, caută cu dinadinsul o cale care să nu fie a ei. Suirea pe tron a unui neamț obscur, comandat de strămoși, a avut ca încheiere trecerea la un model care să nu-i tulbure vederea aburcatului și să-i amuțească limba. Și-a înlocuit pe crucea sa cuvântul evrei cu ciuma roșie, având ca motto: contează puterea, indiferent cum o obții.
Și-a fost nevoie să moară oameni, și un guvern al său Colectiv, și vremea când, părându-i-se că ar putea să-și încredințeze sufletul cu mai multă chibzuință serviciilor decât viului grai, obișnuit cu gândul că nimic nu poate solidariza o națiune mai trainic decât vitejia de a plânge de mila sa și a încrimina instituțiile, i se ivi, dacă nu cumva i-a fost ivită, calea de a răzbi la viitoarele prezidențiale înconjurat de un popor în lacrimi și plin de ură. Și, ca să obții așa ceva îți trebuie trei înlesniri: prima, autoritate asupra magistraților; a doua, istețimea serviciilor și a treia, un purtător de drapel credibil din partea victimei, dacă e posibil un unchi îndurerat, indignat, vajnic.
Restul e literatură polițistă, în foileton.
Așa cum veți putea să constatați, nu sunt singurul care afirmă că președintele Iohannis este implicat în tot acest scandal. Iată, bunăoară, ce spune Contele de Saint Germain:
„Se tot vorbește de protecție înaltă a lui Dincă. Iar când se cer nume, cei informați, dar cu scuza discreției la îndemână, ridică un deget spre cer. Adică … sus!
Șefii instituțiilor locale? Mai sus!
Cât de „mai sus”? București… politicieni!
Mă întreb și eu, ca unul condus de o minimă logică: cât de sus să fie un politician de la București ca toți super-greii României (instituții și oameni) să se dedice protejării lui? Eu cred că un singur om se apropie azi, în țărișoară, de acest statut: președintele României. Și nu îndrăznesc să mă duc cu gândul până acolo încât să presupun că ițele acestui scandal ar ajunge chiar până la el.
Dacă nu e președintele (sau cineva foarte apropiat lui), atunci niciun politician român nu ar fi atât de important pentru sistem încât să fie protejat de acesta până în pânzele albe.
De-asta cred că președintele Iohannis a fost informat de servicii incă din dimineața de vineri (după joia telefoanelor Alexandrei la 112) despre tot ce s-a întâmplat la Caracal, despre ce-a făcut Dincă și despre soarta fetelor; de-asta cred că discuția lui Dincă a fost înregistrată, și de-asta cred că zona de influență până la care poate ajunge încercarea de mușamalizare a cazului se oprește înainte de vârful piramidei.
Vizita ambasadorului Klemm la ministrul Fifor, „nu știu”-ul penibil al lui Traian Băsescu la întrebarea directă a lui Lazarus despre scandalul cu fetițe – Deveselu – 2012, retragerea unui întreg contingent de soldați americani de la Deveselu imediat după izbucnirea scandalului Caracal sunt indicii care ar putea indica un alt mare protejat, unul extern”.
Aceeași opinie o regăsim și la Ion Spânu, de la Cotidianul:
„… În primul rînd, poliţistul misterios a fost timp de două zile unul dintre „căutătorii de probe” din curtea lui Dincă, aflat în cătuşe, sub supravegherea procurorilor. Ce l-o fi făcut pe criminal ca, dintre toţi poliţiştii şi procurorii din curte să-l aleagă tocmai pe „eroul necunoscut” pentru a-i mărturisi crimele? Era acesta vreun paranormal care îi furase gîndurile lui Gheorghe Dincă, era vreun moştenitor al capacităţilor Mamei Omida? Hai să fim serioşi!
Toate răspunsurile pot veni doar dacă la nivelul MAI se va lua decizia să se spună public numele „eroului necunoscut” pentru ca acesta să ne spună şi nouă cum a făcut acea breşă în creierul criminalului, astfel încît acesta să renunţe la propria apărare şi să mărturisească tot, inclusiv ce nu a comis!
Misterul păstrat de autorităţi asupra identităţii acestui „erou necunoscut” lasă posibilitatea ca noi, jurnalişti sau comentatori, să ne imaginăm că, de fapt, nenea ăsta este altceva decît „psihologul perfect”, ci, mai degrabă, unul care i-a spus lui Gheorghe Dincă ce paşi să urmeze, ce declaraţii să facă dacă vrea să mai trăiască!
Vă reamintesc că, după acţiunea din 2012, cînd a fost destructurată reţeaua de trafic de persoane tot din Caracal, un anume Bogdan „Cocoş” a fost ucis de un poliţist în penitenciarul Craiova tocmai cînd voia să-şi denunţe protectorii. El n-a avut ocazia, ca Gheorghe Dincă, să-l întîlnească pe „eroul necunoscut” al poliţiei, altfel poate ar fi trăit şi astăzi.”
