Opriți-vă, doar am mai trăit asta!

Privirea mi-a fost atrasă de chipeșia vorbitorului din fața drapelelor în culorile României și UE și, privind-o cu luare-aminte, mi-am dat seama că înfățișa semeția Atotputernicului din pozele din cărțile pentru copiii slugilor Curții. Și, instinctiv, am simțit contrarietatea mesajului. Copiii Curții, mulți dintre ei arzând în dorința de a fi altfel, colorau bustul în felul imaginilor vii, nemuritoare, ale sfinților niciodată și aievea. Iar ceilalți, mai săraci cu duhul, dar la fel de doritori de altceva, de ochii lumii de pe ecranele late, dădeau din cap cu bucuria acelora care, dintotdeauna, cred în ce spune popa, nu în realitatea promiscuă din jur.
Nădejdea vlăguită în întâmplările vieții trăite până atunci, departe de nădejdile inimii, prinzând frică de semnele care mi se derulau pe ecranul minții, mă îmboldea să strig: „Opriți-vă, doar am mai trăit asta!”