Paris. Place de Grève. 1 iunie 1310.
Toată noaptea a plouat. E dimineață devreme. Norii s-au spart. Se anunță o zi frumoasă. Din rugul instalat în zilele ploioase se înalță acum un fum acru, înecăcios. Curioși, oameni și câini se adună în jurul viitorului spectacol: incendierea unei femei. Lucrătorii dau zor cu întețirea focului. Grămezile de lemn din ajun refuză flăcările ce altădată aduceau singure spectatorii.
Privirile urcă spre cer. Talazurile freamătă. Un norișor jos și jucăuș acoperă soarele. Nu pare amenințător. Dar nu se știe. Glasuri vesele, șugubețe.
Și, în sfârșit, flăcări. Limbile de foc iau înălțimi. Veselie zgomotoasă. Își fac apariția oficialii. Sunt recunoscuți după veșmintele de ceremonie. Lucrătorii coboară. Fac loc slujitorilor bisericii. Aplauze pentru călău…
Mă întreb: cine sunt oficialii?… Aud din înalt vocea Margaretei Porete. Pare a pronunța niște nume. Le scriu. Sunt 12 sfinți, absolvenți cu studii de specialiate la Sorbona.
-Chiar sunt sfinți? o întreb.
-Așa li se spune. Ei m-au condamnat la moarte în numele lui Dumnezeu. Sfinți, deci.
Repet în gând: în numele lui Dumnezeu. Mi se pare mie sau Dumnezeu glăsuiește altminteri în cărțile sfinte?
Merg mai departe. Condamnata la ardere pe rug înaintează spre locul sacrificării. Chip senin. Mers ușor, în ciuda chinurilor îndurate.
Aplauze îndelungate. Hore de joacă și bucurie.
Margareta Porrete a scris 18 capitole. Titlul comun: Oglinda sufletelor simple.
A acceptat arderea pe rug. A refuzat incendierea scrierilor ei.
Margareta făcea distincție între Biserica Mică – dominată de sufletele cu educație populară – și Biserica Mare – guvernată de sufletele celor care citeau cărțile sfinte de la o înălțime superioară. Biserica Mică predica frica de Dumnezeu. Biserica mare propovăduia iubirea. Iubirea de Dumnezeu.
Citesc din scrierile ei:
Este o frumoasă poveste de dragoste. O prințesă se îndrăgosteșe și face dragoste cu un străin pe nume Alexander, chiar dacă ea îl cunoaște numai din povești.O poveste tulburătoare, zice Godfrey de Fontaines. Prin semnificația suprarealistă. Alexander este Alexandru cel Mare. Margareta cheltuie haruri pentru a o face convingătoare. Armoniei vorbelor ea adaugă culorile în care sunt înfățișate faptele, nostalgia romantică și calitatea excepțională a metaforelor.
Precauție, deci, la sfinții bisericilor!
Iubesc clopotele și bisericile toate. Rușine popimii mincinoase! Popimii urcată în Cer prin neadevăr. Rușine guvernelor care în libertate și democrație pun în prim-plan o instituție: Biserica! Oare de ce?
În SUA această șmecherie – acesta-i termenul – nu există!
