Nu mai țin minte numele filmului polonez, în ciuda faptului că l-am tot povestit. Fiți siguri că aparține unui nume de legendă, altfel nu l-aș fi văzut. Atmosferă de nuntă într-un sat polonez. Claie de fân cu sex promiscuu. Bătăi între golanii satului. Femei împopoțonate vulgar. Certuri între comesenii năuciți de băutură și tot restul. Și, iată, sunetul de clopoțel: RĂZBOI! Și întreaga suflare, beată, vulgară, agresivă, murdară este pe cai. Armată în slujba țării. Ca la un semn, totul devine comunitate, cetățeni.
Urmăresc postările pe Facebook. Jigniri, miștouri, înjurături, ironii, unele ingenioase, altele, de un prost-gust jenant. Trec și iar trec. Defilează adevăruri adevărate ambalate în golănisme. Trec și iar trec. Ca o apă stătută scăpată din strânsoare. Și iată clopoțelul: RĂZBOI! Ni se rupe, ca să folosesc o vorbă facebookistă. Noi, pe Facebook, cu sexul în fân, înjurături, injurii, blesteme, previziuni apocaliptice.
Viorel Cataramă, un ins din coșmarul românesc, își riscă viața. Nu contează de ce o face: își riscă viața. Ca să demonstreze că acum când românii sunt tratați ca-ntr-un lagăr de concentrare, măsurile guvernului înseamnă că sunt ori prostești, ori ascund nemernicii. Merge într-un sat contaminat, oferă măști și celelalte. El se sărută cu toată lumea. Încalcă toate regulile dictate de niște indivizi bine intenționați, dar mărginiți. Dacă va muri, asta e. Dacă nu va muri, a izbândit. A demonstrat cu propria-i viață minciuna, amatorismul așa-zișilor specialiști.
Presa română, cea care anunță apocalipse, înjură, blestemă, dezvăluie tot ce este la nivelul bârfei pe prispa casei și-n bucătărie, dar nu zice: „ATENȚIE! În România are loc un experiment unic în lume!” Ca la polonezi. Nu. Traversează apa ca gâsca. Mai mult, zice: „Râsu-plânsu lui Viorel Cataramă”.
Iată, habar n-avem ce înseamnă solidaritate comunitară. Fiecare cu supremația gândirii lui, cu geniul său de individ mărginit. Merge treaba? Merge!
Citește și Doi infractori încă liberi
