Spre Est am purces doar câțiva pași – pe timpul lui Dej. Spre Vest am cotit acum vreo sută de ani, mai concret, spre Franța. Mai avem de recuperat vreo două mii de ani. Drum lung și anevoios, dar, ce-i drept, din Vest putem cumpăra banane. Și aparatură second hand. Fiindcă nu știm cum se spune în engleză „la mâna a treia, a patra, a cincea…” Ceva-ceva e sigur. Libertate veritabilă nu vinde nimeni. Doar nechezol.
Ziceam rândul trecut că PSD a scăpat țara în haos: primise un dar pe care nu s-a priceput să-l valorifice: social-democrația. Era o chemare tristă la deșteptare. La redobândirea trăirii de sine. La uitare de Năstase, Hrebenciuc, Ponta, Dragnea… La așezarea țării în câmpul pe care s-a născut. Cui nu-i place, opt! (cum zicea mama). Să dea înapoi banii din care s-a școlit concetățenilor și valea! Noi, aici, vrem să trăim în felul nostru de a fi: liberi. Dar știm? – iată întrebarea! Un forumist, Dan Vlad, m-a înjurat, a zis că scrierea mea, fiindcă vorbeam de rău PSD, „este de kkt”. Comunitatea care adăpostește astfel de creaturi nu prea știe pe ce lume trăiește. Iată portița spre noi: avem nevoie de personalități, nu de forumiști – forum, o altă înnămolire, o altă mărgică de sticlă, care adună la lumina ei nerozii.
Cineva zicea: „Judecata despre lume nu modifică lumea. Un incendiu poate da naștere unei stări de încântare sau de teamă. Dar nu încetează să fie incendiu”. Putem să ne întrebăm în fel și chip încotro s-o luăm. Spre Est sau spre Vest. Nu încetăm să fim sub stăpânirea unei elite de neamuri proaste, de veleitari sălbatici. Dați drumul la cenzură! Țineți cu dinții de mărgăritarele puține pe care le mai avem. Nu le aruncați la porci. Libertatea nu e cocină. Oare?




