Păstrez textul de mai jos (Trei personaje și-un prim-ministru dobitoc) ca schiță literară. Mă întorc la gazetărie, ca reporter de investigație și observ că, pentru întâia oară în viața mea, am mințit. Fără intenție, ce-i drept. Cer iertare cititorilor mei și personajului Monica Anisie. Acesteia din urmă îi rămân totuși recunoscător. Greșind, am înțeles că lumea ma încărcase și pe mine în vălătucul ei nemilos. Și am făcut ceea ce nu mai făcusem până atunci: am închis un ochi, pe acela cu care, de obicei, vedeam întregul.
Cele întâmplate mai sus nu s-au petrecut. A existat ceea ce reporterii au voit să culeagă. Ce îi obliga educația detracată să vadă. Parcă pentru a arăta cât de deteriorată este lumea în care trăim. Ministresa, misia de gazetar mă înghesuie să constat, mai degrabă a pornit la drum mânată de ambiția de a instaura în domeniul pe care-l are în administrare o nouă ordine, aceea a unei lumi noi. Nu s-a priceput cum s-o facă, e adevărat. Cine ar ști în jurul ei? Doamna Turcan? A încercat. Ceea ce s-a întâmplat este imaginea în care a îmbrăcat-o subiectivismul nostru devorator de ură.
De ajuns! Ce puțin, iau asupră-mi o parte din sudălmile care vor izbucni.
P.S. Am aflat că ați oferit explicații. Nu le-am citit. N-am vrut să greșesc a doua oară. Sunt, desigur, de circumstanță, inventate, oferite politic-corect. Ce a urmat sau va urma e de pomină.
Așadar:
Trei personaje și-un prim-ministru dobitoc
Monica Anisie – Ministru. Trufașă. Ambițioasă. Ca să obțină ce o mistuie, ar mânca jar.
Prim-ministru – Lingău. Ar mânca orice. Și rahat.
Învățătoare de la țară – Mamă. Nu prea are ce mânca.
Ion Spânu – Ziarist – bisturiu.
Haită de cameramani și reporteri pe calapodul ministresei.
Secvența 1:
Trufașa ministresă, în oglindă, în preajma jarului care-i chinuie gândurile. Strânge pumnii. În spate, televizorul e deschis. În prim-plan, Jennifer Aniston. Se lasă pe spate, ca amețită. Unghiile se înfig în podul palmei. Dă din cap, evident nemulțumită. Doamne, Tu m-ai făcut ministru cu Învățământul, fii bun cu mine și azi!
Alo!… Protv?
Secvența 2:
Ministresa, în școala din comuna Axintie. Ascultă la ușa clasei întâi, înconjurată de oștirea de reporteri hămesiți de glorie. Fierb în ei întrebări teribiliste. Dau în clocot.
Secvența 3:
Se aude cum, dincolo de ușă, în clasă, învățătoarea vorbește pe un ton oarecum ridicat cu copiii: „Gata, nu mai vorbeşte nimeni, nu mai tulbură nimeni, cine vrea, ridică mîna!”
Secvența 4:
Ministresa, în dialog continuu cu Dumnezeu. Mulțumesc, doamne! Deschide uşa brusc şi se repede la tânăra învăţătoare, fără să ţină cont că de faţă sunt copiii. Sentențoasă: „Sînt Monica Anisie, ministrul Învăţămîntului, şi v-am auzit de pe hol cum urlaţi la copii”.
Secvența 5:
Copiii nu se văd. Sacrificarea nu se încheie. Intervin ziariștii. Capete încinse. Lumea începe să fie a lor. De ce n-aveți papuci, domnișoară învățătoare? Lipsă imaginea fără papuci. Dacă avea papuci, întrebarea ar fi fost: de ce aveți papuci, domnișoară învățătoare?
– Bravo, bătrâne, tu-i gura mamii ei de țărancă împuțită!
Secvența 6:
Copil care răspunde la o întrebare: „Da, țipă uneori, când nu suntem cuminți”.
Secvența 7:
Ziaristul-bisturiu în Cotidianul: „Este inadmisibil ca ministrul Învăţămîntului să intre inopinat peste un cadru didactic într-o clasă, însoţit de o armată de reporteri şi cameramani, să umilească un cadru didactic în faţa elevilor”.
Secvența 8:
Prim-ministrul dobitoc dansează la petreceri, transpus în ceruri de propria grație cabotină. De față, Istoria. Se minunează cât îi ea de Istorie: măi, copii, măi copii!… Dacă ați semna demisia trufașei, ați avea țara la picioare.
Sfârșit
