Se vrea cavaler. Unul medieval. Nu-i grav. Doar că dorința-i ceva ce nu se vindecă. Iar eu, cu bună-credință, sper să i-o zic. Eu, sau alții ca mine. Poate, totuși, înțege.
Dar ia-l de unde nu-i. E la vânătoare. Cu adepții și casa în fruntea căreia a fost instalat. Și ca-n timpurile de demult, toți țipă, plâng, mint și urlă de bucurie în secret că au găsit ce-au sperat. Și-n mână au acel organ care începe cu „p”.
Am zis, la început, că nu-i grav? Revin. Dimpotrivă, e foarte grav. Căci, îl urmează, să parvină, și-n galop murdar, jandarmeria, poliția, mangafalele fără sămânța cu care se naște omul și care se mai numește și presă sau Dan Voiculescu, sau ca toți ceilalți ca el. Vai, numele lor nu se mai termină!
Ce-mi rămâne de făcut decât să țin ochii deschiși, să văd atunci când familia care m-a născut se ridică în picioare și vede ce vedem toți care ne-am trezit târziu. Piața, ce-i drept este acum a celei numită Securitate. Așteptăm să se trezească precum în 1989…
