Donald împărtăşeşte judecata psihologului Carl Jung când spune că „Spiritul nostru conştient, cel de fiecare zi, foloseşte doar 5% din capacităţile sale pentru funcţionarea cotidiană. Dacă reuşim să învăţăm cum să exploatăm celelalte 95 de procente, care constituie acea parte subconştientă, latentă, rezultatele pot fi stupefiante”.
Donald este, până acum, singurul american care gândeşte o soluţie în legătură cu cele 95 de procente din om care nu sunt folosite: EDUCAŢIA.
Și se pronunţă hotărât în favoarea „şcolilor pentru profit”. Pe scurt: noile generaţii să înveţe să facă profit. Lumea se împarte în învingători şi perdanţi. Acces la drepturi au învingătorii. Perdanţii să înveţe să fie învingători, respectiv, să facă profit. Întrezăreşte un conflict în urma căruia toate instituţiile americane vor fi distruse şi reconstruite. Civilizația va fi ridicată cu oameni-păpuși, dotați cu cip. Fără sentimente, remușcări, îndoieli, sensibilități, milă, iubire, mândrie – un fel de Klaus Werner Iohannis într-o țară normală.