Ne deosbesc multe. El nu bea, eu, slavă Domnului! Eu nu iubește pe nimeni, eu mă încurc în bălăriile iubirii la fiecare minut. El este bogat, eu fericit – am minimul ca să trăiesc și nu am nevoie de mai mult. Iată și ceva care ne apropie: meseria. Nici nu e greu într-o lume cu meseriașii pe cale de disapriție. Eu sunt un îndrăgostit de Rudolph Giuliani – nu de ieri, de alaltăieri, ci de cel puțin o jumătate de veac. De când îl puneam în rând cu Mihai Viteazu, mareșalul Antonescu…  Și iată-ne alături, pe Cornel Nistorescu și pe mine,  după ce ne-am despărțit după regula „nu pot încăpea două săbii în aceeași teacă”: Rudolph Giuliani este tot ce mai poate fi numit în secolul XXI conștiința de apoi. Și iată-i pe trimișii domnilor Iohannis, Helvig, Lazăr, descoperind că omul planetar, omul legendă, omul care are are TOT ce vrea – Rudolph Giuliani – a fost plătit cu cinci milioane de dolari ca să fie contraconștiință. Nimic deosebit, dacă acești indivizi nu ar fi români, iată, reinventați după secole în care au fost neica-nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.