Am trimis „Evangheliștii” spre lectură cîtorva prieteni, cu rugămintea de a ne spune, mie și lui Nicolae Cristache, ce au simțit și ce au gîndit în timpul lecturii. Prima reacție a venit după numai cîteva ore, de la Cristina Liță. Opinia ei, în rîndurile de mai jos.

Cine sunt? Ce sunt? Nu știu sau nu știu nimic, este concluzia conturată în minte după această lectură. Nicolae Cristache pătrunde în cel mai mic cotlon al minții umane și activează fiecare neuron în parte; te demolează fără preaviz.

O carte care, nu doar că te provoacă, te încruntă, îți pune multe întrebări și te lasă să cauți răspunsuri în propria ta minte și persoană. Adrenalină în cea mai pură formă curge prin vene când citești paginile; îți pune la încercare cunoștințele, valorile și credințele cele mai intime.

Deși lectura te duce într-un ambient aproape antic, esența se dovedește mai actuală decât oricând, iar autorul îți prezintă, dezgolește total natura umană, psihologia împletită cu filozofia relevă un adevăr: de când lumea, ne lăsăm purtați și uneori ne încrâncenăm pe și pentru nonvalori, plăceri și dorințe trecătoare, nimicuri, micisme și ne scufundăm în demagogie din dorințe de mărire și orgolii efemere. Ne pierdem drumul, dacă vreodată l-am găsit.

În final, după zbuciumul produs de această lectură, constat că mintea mea conturează și recunoaște irefutabilul adevăr: ne naștem pentru a trăi, trăim pentru a muri și murim pentru a „renaște”, sperăm la un „bine” neconștientizat pe deplin, și pe care nu-l cunoaștem sau este insuficient și nesatisfăcător. Sunt, suntem sezonieri amnezici în fața vieții – oportunitatea limitată; o clipă care se petrece între două linii – start și final, naștere și moarte. Rămân în urmă regretul și nesfârșitul șir de „dacă”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.