„În fiecare colectiv economic, la sfârșitul zilei de muncă, se cere răspuns la o întrebare: Astăzi cît am economisit?” – Din jurnalismul proletcultist al anilor ’80
Independența energetică era una dintre țintele politice pe care defunctul PCR s-a chinuit vreo 40 de ani să o atingă. Și după ce pe Ceaușescu l-au îmbolnăvit de intoxicație cu plumb, ăla lăsase o țară electrificată în proporție de peste 90% și relativ echilibrată energetic.
Am intrat apoi în UE și am acceptat demența numită „Green Deal”. Am închis minele, termocentralele, am oprit construcția hidrocentralelor, investițiile în energia nucleară au rămas la stadiul de proiecte și studii de fezabilitate și au început investițiile în „energie verde”. „Noii stăpâni” aveau nevoie de o piață de consum, nu de o țară independentă energetic, care să producă energie din resursele pe care le are la dispoziție și mai ales ieftină, în comparație cu specula și mecanismele de inginerie financiară pe care vestul Europei le opera pentru profit.
Energia ieftină din România anilor ’90 ar fi însemnat mutarea unor capacități importante de producție din vest în România, iar acest lucru era de neacceptat. Așa că s-a trecut la falimentarea acestei industrii. Energia electrică trebuia să fie scumpă și puțin accesibilă pentru ca industriile mari consumatoare să nu se reorienteze spre România.
Azi, Bolojaf ne spune să „economisim”. Influencerii puterii, gen Muiță, ne explică cum fac ei economie. Mâine, vechilii României, poate, vor trage heblul zilnic câteva ore. Și ce să vezi ironie: susținătorii demenței numite „Green Deal” – un program unde perpetuarea speciei gândacului cenușiu sau a nu știu cărui alt dăunător e mult mai importantă decât asigurarea calității vieții omului – au trotinete și mașini electrice. Și nimeni nu le zice că nu ar mai fi cazul să le bage-n priză. În schimb, vă roagă pe voi să stingeți lumina și eventual să plătiți pentru lumânări și lămpi cu gaz. Dacă Scînteia s-ar mai edita azi, probabil titlul ar fi același, cu mici diferențe.
