Scriam deunăzi că, pentru mine, a fi intelectual de stânga înseamnă a iubi libertatea ca un polonez, ca pe ochii din cap adică. Și chiar mai mult de atât. Uitasem să spun, și adaug acum, că, tot pentru mine, expresia materială a libertății este prietenia. Ea, camaraderia, este piedestalul pe care se ridică natural conștiința de om liber. La început i-am zis solidaritate băiețească. Nu fiindcă ar fi exclusiv un har doar al băieților. Prietenul este parte constitutivă a familiei. A familiei de cuget, indiferent dacă este băiat ori fată. Tussy, mezina lui Marx, a intrat fără examen în patria mea de cuget și a rămas și va rămâne până la moartea mea.
Stimez bărbații care simt femeia-prieten și o așază lângă suflet în clipele înalte ale vieții. Mi-am arătat în nu puține rânduri strângerea de inimă când trebuia să mă pronunț în legătură cu Liviu Dragnea. Cel care ar fi putut fi şi nu va fi niciodată. Care azi face mult rău lumii de stânga, partidului și țării, pe care o disprețuiește, cu meteahna ascunsă a lui Klaus Iohannis. Cu aceeași aroganță nesimțită. Și totuși, iată, spre deosebire de bărbații care n-au prețuit niciodată femeile, el și-a primit prietena în familia pesedistă cu tandrețe. iar pentru asta îl stimez. Irina nu este nici Carmen Iohannis, nici Elena Udrea. Este o fetiță îmbrăcată cu silința elevei care se prezintă la un examen. Merită să fie iubită și aleasă ca prieten.
