Acasa > Informaţiile zilei > Grija președintelui Iohannis a ajuns la cote maxime

Grija președintelui Iohannis a ajuns la cote maxime

În timp ce întreaga țară a intrat în vrie – justificat sau nu – din cauza epidemiei de Coronavirus, iar economia este pe cale să intre în recesiune (cum informează specialiștii) președintele României „are griji majore”. El sprijină, prin intermediul Administrației Prezidențiale, înființarea Casei memoriale „Doina Cornea”. Anunțul a fost făcut astăzi, prin intermediul unui comunicat, de Muzeul Național Cotroceni.

Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni sprijină înfiinţarea Casei Memoriale-Muzeu „Doina Cornea”
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, susţine, prin Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni, proiectul „Lumina din întuneric”, iniţiativă de strângere de fonduri pentru deschiderea şi amenajarea Casei Memoriale-Muzeu „Doina Cornea” la Cluj-Napoca.
Preşedintele României face apel la păstrarea vie a memoriei celor care s-au împotrivit regimului comunist, viaţa şi lupta lor, reprezentând adevărate repere ale demnităţii naţionale pe care tânăra generaţie ar trebui să le cunoască şi să le preţuiască.
Muzeul Naţional Cotroceni a comunicat Fundaţiei Doina Cornea că va participa la licitaţia caritabilă organizată în seara de 24 martie, la Bucureşti, înregistrând un formular de înscriere la licitarea unuia dintre cele 28 de obiecte-suvenir. În cazul în care, în urma licitaţiei caritabile, va fi achiziţionat un obiect, acesta va deveni o mărturie importantă în cadrul proiectului expoziţional „REZISTENŢII. Amintire şi recunoştinţă”, realizat de Muzeul Naţional Cotroceni sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.
În galeria de portrete prezentate, un loc important i-a fost dedicat Doinei Cornea, ca o recunoaştere a admirabilului efort depus pentru păstrarea sau regăsirea autenticităţii discursului etic, politic şi socio-cultural.
Între obiectele expuse în vederea licitării, regăsim o păpuşă pentru copii, folosită de Doina Cornea drept recipient pentru trimiterea clandestină de texte disidente către personalităţi din străinătate, biroul de lucru al Doinei Cornea, o icoană reprezentându-l pe Sf. Ieremia Valahul (primul român sanctificat de Biserica Catolică, de către Papa Ioan Paul al II-lea în 1983), celebra bască verde tricotată de Doina Cornea, cu care apare în multe dintre ipostazele sale publice, ori o copie pe care Doina Cornea, talentat pictor amator, o realizează celebrului „Portret de femeie” al lui Nicolae Grigorescu, actualmente expus la Muzeul Zambaccian”.
De remarcat este că, tot din motive de Coronavirus, muzeul nu mai poate fi vizitat în perioada 10 martie – 6 aprilie 2020, dar participarea la o licitație, unde publicul va fi numeros, nu pare să prezinte pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.