Bă, frate, cum e asta? Cică pedofilii, constituiți într-un fel de asociație, de grup de inițiativă, o chestie din asta oengistă, vor să fie recunoscuți ca ramură distinctă în cadrul LGBT, că cică au și ei drepturi?! Pe bune? E sfârșitul lumii? E „căderea Imperiului Roman”, unde „Cezarul era bărbatul tuturor femeilor și femeia tuturor bărbaților”, dar și pedofil? Ne-am tâmpit în așa hal?

Eu, când mă uitam la mecla lui Dănileț, nu știu de ce îmi venea în minte o știre, de ceva timp, din Canada, unde zicea că zoofilia ar putea fi legalizată, cu condiția ca „animalul să nu sufere”?! Mi se părea oribil, normal. Dar acum intră pe ușa din dos și pedofilii? Serios, parcă la ăștia era cu tăiatul la ce atârnă, dacă era prins, abuzul asupra unui minor era pedepsit cu jdemii de ani grei de închisoare, acum gata? În câțiva ani ar trebui să considerăm damblaua normală și să acceptăm că un minor fără discernământ poate fi abuzat de un bolnav, dus cu capul?

Habar n-am dacă știrea e un fals ori are la bază un miez de adevăr, dar dacă ar fi așa, ar fi jos, jos de tot, acolo de unde specia homo sapiens chiar că nu se mai poate ridica.

Și, stai că era să uit. Cum puii mei, admiterea în magistratură cu nota minimă 6? Cum să faci o carieră de procuror ori judecător, să îl condamni pe unul și pe altul, pentru fapte reale ori ba, cu nota 6 la admiterea în profesie? Dar de ce cu 6? Cu 4 nu merge? Ori fără note? Doar pe bază de interviu despre vreme? Care e diferența? Că pensie specială, sanchi, de serviciu, luați oricum.

Uite, spre exemplu, știu un proces, care cică, „pe lege”, ar trebui judecat „la urgență”, un proces unde judecătoarea amână a 10 oară pronunțarea, din lună-n lună. Nu e banc și cauza e una minoră, fără implicații politice, e un obscur proces de la un tribunal din provincie, fără cine știe ce miză. Bă, amână a 10 oară pronunțarea, aia „la urgență”? Și vrea pensie specială, sanchi „de serviciu” pentru că nu e în stare ori o doare-n cur și nu poate redacta o sentință de 5 rânduri nenorocite?

P.S. Da, am înțeles, nu toți magistrații sunt răi, sistemul, politicienii au făcut reguli din astea, bla, bla-uri. Nu .oaie, toți sunteți o apă și un pământ, pentru că vă complaceți în mizerie. Unii-s corupți, celorlalți nu le pasă. Neimplicarea e același lucru, în definitiv. Vreți bani mai mulți? Vreți pensii speciale? Fiți răspunzători pentru șaibele și piulițele pe care trebuie să le produceți! Banii pe care îi încasați nu vin din cer. Vin din taxele justițiabililor, bre magistraților. Asta e. De la mine din curtea din spatele blocului așa se vede. Poporul nu face distincție între voi, de genul ăla bun și ăla rău, că nu sunteți fotbaliști, să vă știm după nume. Toți sunteți la fel. Niște robe negre. Și așa e corect să fie. Dar ar fi corect să vă faceți și voi meseria decent, în acord cu necesitățile societății. Și fără pretenții, dacă nu puteți livra piulițe de calitate.

Nu mă întrebați cum am ajuns de la pedofili la magistrați, că nu sunt în stare să vă răspund. Oricum, nici o legătură. Cred că e ceva necurat aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.