Poliţiştii protestează şi ei luni, în ciuda avertismetelor din partea ministrului Blaga.
Poliţiştii anunţă că vor protesta şi ei luni, reclamând problemele legate de salarizare şi logistică, însă dimensiunile acţiunii nu pot fi anticipate în condiţiile în care, potrivit sindicaliştilor, autorităţile au exercitat presiuni pentru intimidarea angajaţilor din domeniu.
Protestul a fost organizat după consultarea a 25.000 de poliţişti din toată ţara. "Nu ştim câţi dintre ei vor participa luni la protest, întrucât mulţi au fost ameninţaţi, inclusiv din direcţia prefecturilor, pentru a nu lua parte la acţiunea prin care îşi cer drepturile. A fost o veritabilă campanie de intimidare", au declarat, pentru NewIn, reprezentanţi ai sindicatelor.
Potrivit sindicaliştilor, protestul poliţiştilor va consta în limitarea unor activităţi specifice şi în respectarea strictă a programului de lucru, fără niciun fel de ore suplimentare. Astfel, unele dintre cele circa 3.000 de posturi de Poliţie vor fi deschise numai în intervalul 8.00-16.00, iar în unele intersecţii s-ar putea renunţa la dirijarea circulaţiei. "Ce nevoie mai e de poliţişti în trafic, dacă s-au cheltuit milioane de euro pe semafoare inteligente? Pentru câţi bani primesc ei, de atât vor şi munci", mai spun sindicaliştii.
Protestul nu va afecta însă activitatea secţiilor de poliţie, subliniază organizatorii acţiunii.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, i-a avertizat pe poliţişti că vor fi traşi la răspundere dacă fac grevă. Demnitarul a admis că Poliţia nu este ocolită de criza financiară, adăugând însă că oamenii legii trebuie să înţeleagă situaţia. "Am văzut ce au zis liderii. Unii nici nu cunosc statutul poliţistului. Nu pot face grevă. Ei trebuie să-şi facă meseria", a mai declarat Blaga.
De cealaltă parte, sindicaliştii spun că luni nu va fi vorba despre o grevă şi că, oricum, nu poliţiştii sunt cei care încalcă legea. "Domnul ministru ar fi trebuit, în primul rând, să vadă capitolul de drepturi din statutul special al poliţistului, drepturi care nu se mai dau de ani de zile. Guvernul şi toţi cei care guvernează această ţară au încălcat statutul de mult timp şi atunci ne întrebăm cine încalcă legea în această ţară? Noi sau cei care guvernează?", a declarat duminică, la Realitatea TV, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Marin Gruia.