Iată o dilemă fără capăt: prin anii 70, revoluţuionarii din Paraguay răpeau diplomaţi; îşi spuneau „tupamaroşi” şi omorau ambasadori. Şi ziceau: suntem un popor de analfabeţi, cum altfel ne-am putea face cunoscute durerile?
Noi, românii, ne-am înscris de voie, de nevoie, în clubul democraţiilor; şi zicem „fără violenţă!” Iar dacă preşedintele tăvăleşte litera Constituţiei şi Roberta Anastase, Emil Boc şi suita se acoperă cu fărădelegea, nu înseamnă că se delegitimează?
Cum, dar, să fie opriţi din samavolnicie cu cartea pe care ei o scuipă? Să răpim ambasadori? Ambasadorii cui? Ambasadorul Americii e democrat; răpindu-l, n- am hrăni bucuria republicanilor? Şi tot aşa…
Am putea să batem la poarta Parlamentului European; dar acolo mai mulţi sunt popularii, tabăra Robertei şi a Elenei; cu cine vor vota ei? E mai urât decât în Paraguay; suntem doar pe cale să ajungem analfabeţi.
Eu nu văd altă soluţie decât strada; ce-i drept, de data asta, fără sprijinul KGB, CIA, MI5 şi celelalte.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.