S-a oprit; era cu bicicleta, o ţinea de coarne, pe portbagaj – butelia; mi-a întins mâna şi a zis: „ Vecine, mai sus, unde sunt blocurile noi, o femeie s-a aruncat de la etaj; poliţie, procuratură, gură-cască, strada e blocată.
O altă vecină venea de la piaţă, cu telefonul mobil la ureche: „Ştie, zicea, el mi-a telefonat să-mi spună… Nu ştia nici el mai mult; eu cred că e aia de deasupra cofetăriei…
Soarele râdea deasupra noastră, slobod după două zile cu ploi. Lume ca la picnic; mame cu landouri, copii alergându-se, basmale negre, o bătrână la urechea celeilalte: „N-am mai trecut pe la Mioara, am zis că poate doarme, să n-o deranjez, da’ de unde? – era la fereastră, ştia… zicea că sigur e nebuna cu beţivu…”
În faţa cofetăriei – pe caldarâm, forma unui corp omenesc acoperit cu pături; poliţiştii de pază discutau cu o doamnă curioasă: „Nu ştim nici noi mai mult… da. E moartă bine!”
Femeia cu bicicletă şi-a făcut cruce şi depărtându-se a zis: „Doamne ajută! Nici că se merită să trăieşti viaţa asta!”
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.