MINICRONICA NOPŢII/ Necredinciosu zice: un film cât umanitatea

Se numeşte Cititorul. Cel ce citeşte este un adolescent. Femeia care ascultă este o muncitoare rudimentară ca educaţie. S-au iubit o vară cu pasiune carnală, asezonată cu lecturi pe care femeia le mistuie până la identificare. Şi a venit războiul. Şi ea, ca multe muncitoare germane, este recrutată gardian într-un lagăr. Şi iată sfârşitul războiului cu ale sale judecăţi, cine este vinovat şi în ce măsură. Colegele gardiene aruncă vina informărilor criminale în cârca acesteia, oaia neagră, sensibila, nota separată printre ele. Instanţa decide analiza grafologică. În sală este şi puştiul, iubitul ei de o vară. Ar fi nevoie de o simplă recunoaştere pentru a-şi salva viaţa: că este analfabetă; că nu ştie să scrie. Îşi poate salva doar viaţa, nu şi mândria. O recunoaştere ar echivala cu revenirea la viaţa rudimentară, alături de colegele-monstru. Sala aşteaptă înfrigurată vorbele acuzatei: se face vinovată de crimă ori nu? Momente lungi, sfâşietoare. Dramatice. Şi, în sfârşit, zice: nu e nevoie de expertiza grafologică, recunosc, eu le-am scris!