Ghicitoarea închide ochii; descrie ce vede: lume, lume multă, aplauze, urale de bucurie, flori aruncate în semn de omagiu şi domnia voastră într-o limuzină împodobită sărbătoreşte… Băsescu şovăie: chiar se bucură lumea? Ghicitoarea confirmă: foarte, foarte tare. Şi eu ce fac, continuă neîncrezător Băsescu. Nu ştiu, răspunde ghicitoarea, cosciugul e acoperit.
În urmă cu 22 de ani, la ghicitoare, era alt preşedinte al României. Acesta o întreba mirat: chiar se bucură lumea? Şi ghicitoarea confirma: da, foarte, foarte tare. Şi nu ştiam pe atunci că, în bancul cu ghicitoarea, poporul va vârî în limuzina împodobită sărbătoreşte un alt favorit în locul lui Ceauşescu.
Şi peste alţi 22 de ani, bancul se va repeta şi, în ovaţiile mulţimilor, în limuzina împodobită sărăbătoreşte, va odihni, în aceeaşi criză de idei, un alt urmaş …
În România antedemocratică, un coleg al meu, Monciu Sudinski, a scris o parabolă cu un cercetător mult iubitor de reforme; şi pentru că în munca sa folosea cobai nedresaţi s-a hotărât să-i înveţe să trăiască liberi. Le-a smuls mai întâi lăbuţele din faţă; n-a fost de ajuns; le-a smuls şi lăbuţele dinapoi; a văzut el că este bună metoda, a deschis uşiţa zăbrelită şi-a zis: cobaii mei, sunteţi liberi!
Autorul a murit între timp; a murit şi Ceauşescu; cobaii scurtaţi de lăbuţe şi bancurile dăinuie.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.