Supărat nevoie mare că incompetența și jemanfișismul de demnitar, precum și toate nefăcutele lui ajung tot mai des în fața opiniei publice, Carol Eduard Novak, ministrul Sportului trece la amenințări. Și dacă nu are nici o jenă să facă asta în mod public, este limpede ce atitudine poate să aibă în interiorul instituției, unde nimeni nu îndrăznește „să-i sufle în ciorbă”. Uitînd, se pare, că, de regulă, „cine se scuză, se acuză”, Novak dă – pe pagina sa de socializare, unde, fără excepție, scrie și în română și în maghiară – explicații detaliate despre „meritele” care l-au determinat să-și acorde lui însuși nu doar prime consistente, ci și o rentă viageră astronomică, în calitate de sportiv. Nu în ultimul rînd este de remarcat priceperea cu care acesta își plînge de milă. Iată, așadar, postarea supăratului ministru Novak:

Singurul campion paralimpic român.

În ultima vreme, sunt în mod constant ținta unor atacuri lansate de Sindicatul Național Tineret și Sport și vreau să precizez clar că voi face toate demersurile pentru ca persoanele care se fac răspunzătoare de aceste afirmații calomnioase să răspundă pentru faptele lor.

Acest ultim episod, cu privire la renta viageră, are și o notă de discriminare, având în vedere că sunt sportiv paralimpic, iar medaliile paralimpice sunt încă privite diferit și beneficiază de mai puțină atenție și apreciere. 

În legătură cu susținerile false diseminate în media, se impun mai multe precizări. Mai ales că nu a fost solicitat un punct de vedere din partea ministerului, intenția evidentă fiind aceea de a declanșa un scandal, nu de a clarifica eventuale nelămuriri pe acest subiect.

La încheierea carierei mele sportive, după Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2020, am formulat către minister, în calitate de sportiv retras din activitate, o cerere de acordare a rentei viagere, în virtutea dreptului meu legal, conferit prin Legea nr. 69/2000, a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare.

Condițiile de acordare a rentei viagere, pe care le îndeplinesc integral, sunt explicit prevăzute în lege, precum și în regulamentul de punere în aplicare a acesteia, la fel și modalitatea de calcul.

De asemenea, performanțele sportive au fost confirmate, la cererea Ministerului Sportului, de federația de specialitate, în cazul meu, federația de ciclism, și de Comitetul Național Paralimpic Român.

Aceste rezultate sunt: o medalie paralimpică de aur, trei medalii paralimpice de argint, 5 medalii mondiale de aur și 2 medalii europene de aur. Le menționez doar pe cele care au fost luate în calcul pentru stabilirea cuantumului rentei, nu pe toate cele obținute de-a lungul carierei.

Celălalt indicator care stă la baza calculului este cel mai recent câştig salarial mediu brut pe economie publicat de Institutul Naţional de Statistică.

Ca urmare a rezultatelor mele sportive, coeficientul rezultat a fost de 7,35. Acesta a fost plafonat, tot ca urmare a prevederilor legale, la 5.

De aici a reieșit și suma acordată, care este aceeași cu cea de care beneficiază și alți sportivi, tocmai pentru că legea plafonează coeficientul la 5 indiferent de nivelul performanțelor. Este suma maximă care poate fi acordată ca rentă viageră unui sportiv.

Dreptul la rentă viageră este acordat oricărui sportiv retras din activitate, indiferent de funcția pe care o ocupă și indiferent de tipul medaliilor. Cele paralimpice sunt obținute cu același efort și au aceeași valoare. Cu privire la numărul lor, cele obținute de mine îmi conferă în mod legal dreptul la renta viageră maximă. Vă rog să nu uitați că eu nu sunt doar ministru, sunt și sportiv de performanță, care are drepturi egale cu ale tuturor sportivilor!”

Novak, ministrul fantomă

Serios, „domnule” Novak? Chiar au toți sportivii și angajații din Sport drepturi egale cu sportivul-ministru Carol-Eduard Novak? Nu punem la socoteală toate mizeriile petrecute în curtea acestui minister începînd cu 23 decembrie 2020, cînd Novak a devenit ministru în Guvernul Cîțu. Sigur e că năravurile și le-a păstrat și sub conducerea premierului Ciucă.

Pentru că, dacă ar fi adevărat ce declară el, iar sportivii ar avea aceleași drepturi ca și actualul ministru, e puțin probabil că s-ar fi ajuns la situația în care doar „Ministrul Sportului și-a încasat premierile, restul sportivilor sunt ignorați!

Solicităm intervenția Premierului!

După ce a participat la Jocurile Paralimpice, direct interesat de recompensele materiale, Eduard Novak a cerut majorarea premierilor pentru rezultatele sportive deosebite, de altfel, aceasta fiind singura sa intervenție la masa Guvernului.

Apoi a avut grijă să-și încaseze imediat premiul pentru locul II obținut la această competiție, fără să îl intereseze de soarta altor sportivi. Premiul primit de Novak în urma Jocurilor Olimpice de la Tokio a fost de 554.344 de lei (5.543.440.000 de lei vechi, aproximativ 113,280 de euro). În anul 2020, Novak a primit 97.000 de lei premiu de la MTS.

…https://tinyurl.com/5mxxxpby”, scrie SNST.

Și pentru că asta nu părea suficient, iată că situația s-a agravat, așa cum continuă să arate sindicaliștii, în ciuda amenințărilor ministeriale:

Astăzi, în data de 14 ale lunii, ar fi fost ziua de plata a salariilor pentru cei care muncesc în instituțiile din subordinea Ministerului Sportului. Dar cei mai mulți dintre colegii din direcțiile județene pentru sport și tineret nu și-au primit salariile și nici nu li s-a spus când le vor intra banii pe carduri.

    Muncim pe datorie, rușine să vă fie!

SNST a primit telefoane și mesaje de la membrii din toată țara, oamenii sunt revoltați pentru că s-au dus acasă în ziua de leafă fără niciun ban. Cei care muncesc în Sport și Tineret au cele mai mici venituri din sistemul bugetar, trăiesc din aceste salarii împreună cu familiile lor și așteaptă ziua de salariu cu calcule făcute pentru fiecare factură. Tocmai ei sunt privați de acest drept pentru care muncesc lună de lună.

    Ministrul Novak a uitat de noi!?

Ministrul Sportului a uitat câți salariați suntem în subordonate și ne-a lăsat fără bani în ziua de salarii. Poate va spune din nou că exagerăm, că nu contează câteva zile de întârziere. Știm că îi este greu să înțeleagă când spunem că trăim la limita subzistenței, nu ne crede că ne descurcăm foarte greu cu salariile pentru care muncim toată luna, probabil de aceea nu a făcut niciun demers pentru majorarea salariilor noastre.

E tot mai clar că suntem pe paliere diferite, ministrul nostru joacă în altă ligă, nu ne poate înțelege de la nivelul său, doar are un venit lunar de 30.835 de lei: rentă viageră de 16.635 de lei + salariul de ministru 14.200 de lei = 30.835 de lei, venit lunar.

În calitatea sa de ordonator principal de credite, ministrul Sportului avea obligația legală, dar și morală să ne informeze cu privire la întârzierea plății salariilor. Era obligat să ne anunțe că întârzie salariile, motivul și termenul până la care se amână virarea banilor.

    Sport și Tineret – muncă forțată, banii, altădată!

SNST solicită intervenția Guvernului pentru deblocarea banilor și plata salariilor restante. Nivelul scăzut de salarizare din domeniul nostru de activitate nu ne permite să mai avem și întârzieri față ziua de leafă! Avem rate la bănci, iar data scadentă este ziua de salariu trecută în contractul de muncă. Fiecare zi de întârziere înseamnă penalități. Cerem soluții, la Ministerul Sportului este haos generalizat și incertitudine la toate nivelurile, nu se răspunde la adrese, nu comunică nimeni și nu se rezolvă nimic.

Muncim pe datorie, rușine să vă fie!

SNST a primit telefoane și mesaje de la membrii din toată țara, oamenii sunt revoltați pentru că s-au dus acasă în ziua de leafă fără niciun ban.

    Sport și Tineret – muncă forțată, banii, altădată!

SNST solicită intervenția Guvernului pentru deblocarea banilor și plata salariilor restante. Nivelul scăzut de salarizare din domeniul nostru de activitate nu ne permite să mai avem și întârzieri față ziua de leafă!

Așa cum se vede, Sindicatul tot speră că măcar prim-ministrului o să-i pese de gravitatea situației… Ei,aș!

„Pentru mine, ceilalți nu există”

Aceasta pare să fie atitudinea lui Carol-Eduard Novak, dacă privești în jurul lui. O spune și celebrul avocat Adrian Cuculis într-o recentă postare pe Facebook.

Am vazut tot scandalul (nu ca ar fi primul) cu ministrul sporturilor.

Haideti sa va spun o povestioara.

Se facea ca prin 2020-2021 ma pregateam sa plec pe jos cam 600 de KM catre Baia Mare, in scopul de a trage un semnal de alarma cu privire la paralimpici si cat de subreprezentati sunt dar si cu privire la persoanele cu dizabilitati care in Romania nu primeau sprijin nici macar sa se urce intr-un autobuz.

Am facut chiar si un experiment, am plecat pe jos 30 de kilomentri unde am aratat si am si filmat ca in cel putin 20 de locuri fie trebuia sa iesi pe carosabil fie era imposibil sa treci pe trotuar , daca erai intr-un scaun cu rotile.

M-am gandit atunci ca ar fi bine sa implic si Ministerul Sporturilor avand in vedere in principal ca Novak a fost si probabil ca inca mai este un sportiv bun si de performanta, in zona paralimpica.

Nu mai notez faptul ca nu stie imnul Romaniei ca asta deja stiati.

In fine, ceea ce ma face sa scot de la naftalina acest mesaj este ca vad argumente din partea unora care spun ca Novak a avut un mandat ireprosabil.

Poate mesajul meu o sa ii ajute sa vada in mod obiectiv niste lucruri.

In primul rand nu ceream nimic Ministerului ci mi-as fi dorit doar ca el sa vina cumva ca autoritate publica si sa sustina ceea ce faceam eu si nu pentru mine ci pentru altii.

Un avocat oarecare ce nu are nicio legatura cu sportul, pleaca 600 de km pe jos si atrage atentia asupra unor lucruri.

Gestul si efortul meu as fi vrut sa fi fost suficiente incat sa vedem in stirile sportive si stiri din zona paralimpica , sa avem trotuare si rigole la nivel pentru caruciorul cu rotile si alte asemenea.

Nu s-a putut si am si aflat de ce.

Asta pentru ca ministrul Novak, are TOATE apelurile de primire, blocate si doar pe cei ce-i are in agenda ii tine deblocati si asta pentru ca daca vrei ceva de la el sa fie practic imposibil de obtinut.

In fine, din nou, mi-as dori ca reprezentantul sportului in Romania la fel ca si ceilalti reprezentanti din Guvern , sa auda si vocea poporului si cand este cazul sa mai cobare si printre prostime, aici la noi unde nu este aerul rarefiat.

Anexez pentru posteritate.

Novak Carol Eduard

Iar pentru ca paharul să fie cît mai plin, iată că

Ministrul Sportului din România nu participă niciodată la Consiliul Miniștrilor Sportului UE

Alegerile din țara vecină, mai importante decât Consiliul Miniștrilor Sportului UE?

În Ministerul Sportului este o dezorganizare totală, un haos generalizat și totul se întâmplă din cauza lipsei de interes a conducerii față de domeniul nostru de activitate. Reorganizarea ministerului și a subordonatelor a fost blocată, termenul prevăzut de HG-ul privind încadrarea personalului a fost depășit, personalul din teritoriu a fost uitat, direcțiile județene de sport și tineret au fost practic abandonate și, de la începutul anului, au fost suspendate majoritatea programelor și acțiunilor de sport.

În această listă a lipsei totale de interes a conducerii ministerului se înscrie și faptul că ministrul Sportului din România nu a participat la niciuna dintre reuniunile miniștrilor Sportului, care au avut loc în anii 2021 și 2022, în cadrul Consiliului Uniunii Europene, a spus pas de fiecare dată acestor invitații și a ignorat complet subiectul pe toată durata mandatului său.

Consiliul Uniunii Europene este responsabil de coordonarea politicilor statelor membre în domenii specifice, cum ar fi:

  • politicile economice și bugetare: Consiliul coordonează politicile economice și bugetare ale statelor membre în vederea consolidării guvernanței economice în UE, monitorizează politicile bugetare ale acestora și consolidează cadrul bugetar al UE și, de asemenea, se ocupă de aspectele juridice și practice ale monedei euro, de piețele financiare și de fluxurile de capital;
  • educație, cultură, tineret și sport: Consiliul adoptă cadrele de politici ale UE și planurile de lucru în aceste domenii, care stabilesc prioritățile de cooperare între statele membre și Comisie;
  • politica de ocupare a forței de muncă: Consiliul elaborează anual, pe baza concluziilor Consiliului European, orientări și recomandări pentru statele membre privind situația ocupării forței de muncă în UE.

Reuniunea Consiliului Miniștrilor Sportului UE, care a avut loc în perioada 4 – 5 aprilie 2022, la Luxemburg, a fost prezidată de doamna Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al sportului, iar dezbaterile au avut următoarele teme principale:

  • Rolul părților interesate din sectorul sportului în apărarea valorilor europene și solidaritatea cu poporul ucrainean, în contextul invaziei din Ucraina.
  • Schimbări în organizarea și reglementarea sportului în Europa, pentru a păstra funcțiile sociale, culturale și sanitare ale sportului.

Consiliul Educație, Tineret, Cultură și Sport, 4-5 aprilie 2022

Concluziile Consiliului privind sportul și activitatea fizică, o pârghie promițătoare pentru transformarea comportamentului în favoarea dezvoltării durabile

Dar ministrul Eduard Novak nu a participat nici de această dată, nu s-a alăturat miniștrilor Sportului din Uniunea Europeană, a ales să meargă în Ungaria, unde aveau loc alegeri; probabil că a și votat, dacă are și cetățenie maghiară. În Budapesta, conform declarației sale de avere, Novak are în proprietate un apartament cu suprafața de 73mp, pe care l-a dobândit în anul 2018, așa cum rezultă din ultima precizare referitoare la clădirile deținute din Declarație de avere

Adică exact în timp ce toți miniștrii Sportului din Uniunea Europeană s-au reunit să discute problemele domeniului, ministrul Sportului din România a refuzat să participe, s-a dus în altă țară și a postat public opinia sa cu privire la evenimentul politic la care a ales să meargă.”

Atenție! Reacțiile virulente ale ministrului Sportului au apărut după ce Sindicatul celor din Sport și tineret l-au acuzat public că și-a acordat în regim de urgență prime și o rentă viageră de invidiat, informație publicată și de „Sentința”.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.