“Pozam într-un adolescent nefericit căruia ii murise iubita şi o deplângeam în lungi tirade versificate. Apoi, îndemnat de profesorul de română, domnul Alexandru Crişan (acelaşi care-i fusese dascăl şi ex-regelui Mihai), am trimis la ziarul local din Arad o poezie despre…alegerile de deputaţi. A fost publicată, am luat o sumă impresionantă drept onorariu şi am devenit…poet oficial, ca să zic aşa, la numai 16 ani”, declara Mircea Micu, de curînd, într-un interviu publicat şi pe blogul său. Iar acum, Mircea Micu nu mai e. A rămas doar opera sa nemuritoare.
Născut la Vărşand (judeţul Arad), în urmă cu 73 de ani, “conu’ Avrămuţ”, cum îi spuneau apropiaţii, s-a stins duminică, la Spitalul Elias. Singuratic şi romantic incurabil, conform propriei caracterizări, Mircea Micu a fost nu numai una dintre marile valori ale literaturii române, ci şi un exemplu de demnitate, discreţie şi modestie. Ce lasă în urmă? "Nopţile risipitorului", "Teama de oglinzi", "Vînătoare de seară", "Murind pentru prima oară", "Poeme pentru mama", "Cu inima în palmă", “Avram Iancu”, “Patima”…
Membru al Uniunii Scriitorilor din România încă din 1970, Mircea Micu a avut şi o prodigioasă activitate jurnalistică, el fiind, pe rind, redactor-şef al publicaţiei Viaţa Capitalei, director al revistei Românul, al ziarului Cronica Română şi redactor-şef al publicaţiei Literatorul. De asemenea, este cunoscut şi ca realizator al unor emisiuni TV, printre care "Ateneul artelor" şi "Convorbiri duminicale".
Cei care vor să-i spună pentru ultima oară “Drum bun şi luminat, maestre!”, o pot face mine (marţi), între orele 10.00 şi 13.00, la capela Crematoriului Vitan – Bîrzeşti, crematoriu unde urmează să fie incinerat, la ora 13.00.
Celor care nu vor putea să facă acest lucru Mircea Micu le lasă poezia
"A fi
A fi peste mormîntul verii, / Sedus de viaţă ca de-un dor / Mînz tînăr degustînd lumina / Sălbatic şi nerăbdător. // Să crezi că nu există moarte / Că morţii sînt numai un fel / De fluturi adormiţi de muzici / Şi-nchişi în bile de oţel. // A fi uitat de toată lumea / A fi iubit de cine vrei / Cînd vin să te-ncălzească noaptea / Fragile, turmele de miei. // A fi pe-un cîmp uitat de lume, / De smog uitat şi de maşini, / Tu singur duelînd în ae r/ Cu săbiile unor crini. // A şti rîzînd, că sînul tandru / Rotit în porţelan etern / Se surpă-n el pînă devine / Mormînt al laptelui matern. // Şi peste toate, ca un tigru, / Să treci rîzînd şi să te minţi. / Şi cînd ameninţă zăpada / S-o-ntîmpini cu o floare-n dinţi".