Ceva nu e-n ordine. Căci, zic analiştii, Băsescu se sinucide politic. Şi nu-i stă în fire. O poate face de dorul cuiva, al ceva, dar nu politic. Deci, ori a înnebunit, ori spune adevărul.
Nebun nu e, c-ar da semne de nebunie. Ar rămâne adevărul.
Care adevăr? Cu adevărul sub tricolor, Băsescu ar ieşi şi-ar zice: popor, decide!
I-ar plăcea s-o facă. N-ar fi întâia oară. Aşa a ajuns la putere. Şi, iată, nu iese, dimpotrivă. Se ascunde la OTV, după guvern sau partide făcute de generali-mafioţi.
Nu mai are nimic de pierdut: nu va mai candida, după Constituţie; nu va mai face politică, după propriile declaraţii, şi totuşi nu trece la popor, şi se întoarce împotriva acestuia.
N-avem încotro: logica ne obligă să admitem că-l doare-n cot de Constituţie şi că n-are de gând să se retragă din politică.
Rămâne în politică, dar se sinucide politic. Şi iarăşi, oricum am da-o, nu iese.
Şi ne întoarcem la realitatea străzii. Nu se taie din salarii şi din pensii acum, până se reformează statul pe principii strict pragmatice, trebuie crescute taxele. Oricum va fi rău, şi-un timp, tot mai rău, şi pedeliştii vor pierde alegerile.
Părerea unora precum Ion Cristoiu, care zice că până-n 2012 vom uita, este cel puţin frivolă.
Băsescu şi ai săi au în clipa de faţă o singură grijă: cum să nu piardă viitoarele alegeri în condiţiile date. Altceva nu mai contează, nici popor, nici sărăcie, nici revolte, nici mitinguri, nici greve generale, dacă vor să n-ajungă la stâlpul infamiei.
Au o singură cale pentru asta: fraudarea alegerilor, specialitatea casei.
Şi-un singur aliat, pe puternicii financiari: patroni, bancheri, industriaşi, fundamentalişti, fripturişti, speculanţi de bursă, corupţi, mafioţi – toţi cei care pot asigura banii şi sufla în trompetele lor.
Şi o singură victimă: săracul ţării, cel fără de putere, oricât de numeros ar fi.