De fapt una cu tâlc.
Umbla pe net fotografia de pe la Cluj, că a cazut un cireș peste o mașină, dar românii s-au înghesuit întâi să culeagă cireșele.
Astă seară am înțeles, cu multă amărăciune, cât de stricați am ajuns. Ce înseamnă coborârea în abisul mizantropiei.
La casă, la un Carrefour, în fața mea, un domn împingea un căruț în care stătea o mândrețe de copilă, cam pe la vreo 4 – 5 ani.
Alături de ea, câteva produse; maxim 5 – 6. Sunt puse pe bandă și, la final, o pâine de un kg. Cine cumpără de la Carrefour o știe (rotundă, în ambalaj).
Acea pâine pusă într-un ambalaj de plastic, celebra pungă pe care o plătim cu 10 – 15 bani pe la toate magazinele de tipul ăsta.
Și vanzatoarea taxează, ultima, punga respectivă.
Și omul, cu un accent ardelenesc pur, cumva de moț, am estimat eu (și se pare că nu am greșit) întreabă: „Dar punga de ce o taxați, că ambalajul original e rupt și am pus totul în pungă să pot lua pâinea.”
O mănâncă limba și îi spune: „Trebuia să luați pungă de hârtie de pe raion, că e gratuită. Asta se plătește.” Omul, calm, zice: „Dar pe ce raion, că nu era nimeni acolo pe raion, cu cine să vorbesc?”
„Pe mine nu mă interesează, punga de plastic se plătește.”
Rețineți: 15 bani.
Omul arăta cu mâinile pline de bătături, om muncit, cu necazurile lui.
Și deodata se uită lung și zice:
„Numa! Nu mai iau nimica. Le las aici. Gata. Gata tati, plecăm!”
Și îi intoarce pe bandă toate produsele din coș. Între ele, o sticlă de suc, o sticlă de vin și câte ceva de mâncare.
Ne-a oferit omul o lecție de demnitate, numa-numa! Ce a înțeles el, adică ea?
Pleacă omul și vine posesorul de sigilii, pentru anularea bonului.
Se opărește în telefon: „Trebuie anulat bonul!” Și discuții.
Îmi vine rândul și ea tot comenta, așa că… mi-am adus aminte de nea Hala (Focu’ la ei!) și am început:
„Nu mai fiți deranjată, doamnă. Are dreptul să se răzgândească.
Mie îmi pare rău că nu vi le-a trimis retur prin curier, că așa trebuia, la ce atitudine are întregul magazin. E 21.30 și la raioane nu mai e nimeni.
Colega dvs. a blocat casele automate cu numerar și a lăsat deschise casele cu card. Refuz să plătesc cu card, așa că am venit aici la dvs.
Și să știți că greșiți!”
Nu se potolește și intră în vorbă cu cel din spatele meu. Spune una fatală:
„Ce or căuta la ora asta cu copiii, că e ora 10 (era 21.33). Bine le face ăia prin Occident că le ia copiii!”
Am luat foc!
„Vă place să credeți că toate prostiile Occidentului sunt mai bune decât tot ce avem aici, acasă. Greșiți! Omul a procedat foarte corect, v-a vorbit civilizat, iar dvs. i-ați replicat că trebuia să… Nu, nu trebuia sa facă nimic.
Dvs. trebuie să faceți în așa fel încât să fiți mai calmă și să îndrumați clienții. Nu doar dvs., toți cei care lucrați aici. Noi suntem clienți și avem dreptul să ne răzgândim. Dar dvs. nu aveți niciun drept să vorbiți așa despre un om ale cărui necazuri și nevoi nu le știți. Cum nici noi nu le cunoaștem pe ale dvs. Si sa stiti ca acea copilă era fericită. Nu a venit la magazin ca râzgâiații care urlă că vor neapărat ceva. Copila se bucura de prezența tatălui ei și a mers cu tatăl ei la cumpărături. Și bine a făcut că nu s-a lăsat umilit, că nu e vorba de 15 bani. Că sigur îi avea. E vorba de lecția de demnitate umană. Pe care i-a oferit-o azi copilei sale. Nu vorbiți dvs. despre luatul copiilor, că nu știți dvs. ce merită și ce nu merită acel om.
A avut dreptate!”
Termină de scanat produsele mele și mă întreabă nonșalantă: „Vă dau și o pungă?”
„Ce să îmi dați? V-am cerut eu ambalaj? Nu! Atunci, dacă nu, înseamnă că nu. Caă nu plătesc plasticul Carrefour-ului. Și mai calm, că văd că vă doare de educația unora. Nici nu v-am auzit de discuția despre plozii care umblă cu cuțitul la brâu, ca acela de la Craiova care a omorât o copilă și l- a schilodit pe altul.
Domnul din fața mea avea tot dreptul să se răzgândească, și bine v-a făcut!”
Și tot repetam, și mă îndepărtam de casă.
Așa un gust amar mi-a lăsat…
Aici suntem, ca societate: imbecilizați, blazați, orbiți de strălucirea goală a unui Occident care este mai atoateștiutor la crescut copiii altora decât orice părinte cu bătături în palme.
De aia am ajuns aici, la nevoia de limitări de prețuri.
Pentru că suntem foarte jos moral, suntem într-o Vale a Morții demnității umane.
Bravo ție, om bun! Să ai grija de copilă, și să o înveți să țină capul sus mereu!
