La Beach, Please!, în Costinești, un rapper sau rapăn nu știu cum e corect urcă pe scenă și își varsă în microfon tot rahatul din el… un vocabular de te doare burta dar și sufletul, iar urechile au început să vomite. Stăm și ne întrebăm: asta mai este muzică sau s-a stricat microfonul și n-a avut nimeni curaj să-i spună?
Și uite așa ajungem la Europa liberă și civilizată. Dacă civilizația înseamnă să scoți pe gură orice cuvânt obscen îți trece prin cap, atunci eu mă lipsesc de asemenea civilizație. Mă duc să mă fac călugăr! Îmi iau o chilie, o mătură și mă rog să nu ajungă și acolo vreun festival cu versuri explicate în limbaj de canalizare.
Și aici vine întrebarea mea către instituțiile care au obligația să apere populația… oameni buni, unde tragem linia?
Dacă un cetățean iese pe stradă și începe să arunce în stânga și în dreapta cu injurii și cuvinte obscene, imediat apar autoritățile și îi explică frumos că există reguli de conviețuire. Dar dacă același lucru se întâmplă pe o scenă, în fața unei mulțimi de tineri, dintr-odată devine artă ?
Păi ori avem reguli, ori le punem pe toate într-un sertar și scriem pe el… Atenție, aici se află bunul-simț, momentan indisponibil!
Și nu, nu spun că trebuie să interzicem muzica. Să cânte fiecare ce vrea, să danseze fiecare cum vrea, dar libertatea de exprimare nu ar trebui confundată cu libertatea de a transforma scena în tomberon verbal.
Mai ales când vorbim despre festivaluri unde ajung foarte mulți tineri.
Eu nu cred că tineretul trebuie tratat ca o găleată în care torni orice și apoi spui…Lasă, că nu-i nimic, sunt versuri!
Ba este ceva. Pentru că ceea ce repeți la nesfârșit începe, la un moment dat, să ți se pară normal.
Și știu și de ce vreți să prostiți tineretul în grup… un tânăr care gândește, întreabă și judecă singur este mai greu de dus de nas decât unul căruia îi bagi în cap că vulgaritatea este cultură, scandalul este spectacol și lipsa de respect este rebeliune.
Greață multă, amărăciune și, sincer, o mare întrebare: încotro ne îndreptăm?
Că dacă asta numim noi progres, eu unul mă întorc la lucrurile simple: o carte, o poezie, un cântec cu versuri și, dacă se poate, un pic de rușine.
