Dacă Germania și Austria au stocat și utilizat abuziv apa din Dunăre, cauzând prejudicii statelor din aval, se pot cere despăgubiri. România are dreptul la despăgubiri de la Austria și Germania, dacă probează prejudiciile.
Statele din amonte pe Dunăre au obligații clare de a utiliza apele într-un mod echitabil, rezonabil și fără a cauza prejudicii semnificative statelor din aval.
Aceste obligații derivă din dreptul internațional cutumiar, din Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Convenția de la Sofia / Danube River Protection Convention – DRPC, 1994, intrată în vigoare 1998) și din principii codificate în Convenția ONU privind dreptul utilizărilor non-navigabile ale cursurilor de apă internaționale (Convenția de la New York, 1997) și în Convenția UNECE de la Helsinki (1992).
Obligațiile principale ale statelor din amonte, care se aplică și stocării/abuzului de debit prin baraje, rezervoare, transferuri sau retrageri de apă:
- Utilizarea echitabilă și rezonabilă, ținând cont de starea hidrologică, nevoile economice și sociale, populație dependentă, utilizările existente și potențiale și de impactul asupra statelor din aval și asupra ecosistemelor.
Niciun stat nu poate să acapareze unilateral o parte disproporționată a debitului.
Acest principiu a fost confirmat explicit de Curtea Internațională de Justiție (CIJ) în cauza Gabčíkovo-Nagymaros (Ungaria/Slovacia, 1997), unde CIJ a reținut că deturnarea unilaterală a unei părți majore a apelor Dunării a încălcat dreptul Ungariei la o cotă echitabilă.
- Obligația de a nu cauza prejudicii semnificative. Statele din amonte trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a preveni prejudicii semnificative cauzate statelor din aval, constând în reducerea debitului care afectează navigația, irigațiile, ecosistemele, alimentarea cu apă, producția de energie din aval etc.).
Dacă prejudiciul totuși apare, statul cauzator trebuie să îl elimine sau să îl atenueze și, după caz, să discute despăgubiri, ținând cont de principiul utilizării echitabile.
- Cooperare, notificare prealabilă și consultări: orice măsură planificată care poate afecta regimul hidraulic (controlul scurgerii, nivelul de stocare, baraje, rezervoare, transferuri de apă, retrageri) trebuie notificată și consultată cu statele potențial afectate. Consultările se fac de regulă în cadrul Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR). Decizia finală se amână până la finalizarea consultărilor (maxim un an, cu excepții pentru urgențe). Schimbul de informații (date cantitative și calitative, bilanțuri de apă) este obligatoriu.
- Management durabil și echitabil: părțile să asigure o gospodărire durabilă și echitabilă, să prevină și reducă impacturile transfrontaliere și să mențină/îmbunătățească starea apelor.
Stocarea sau utilizarea care reduce semnificativ și unilateral debitul disponibil în aval, fără consultare sau fără justificare echitabilă, constituie o încălcare a acestor obligații.
Statele din aval, inclusiv România, au:
- Dreptul la o cotă echitabilă și rezonabilă din resursele Dunării
- Dreptul de a nu suferi prejudicii semnificative la utilizările proprii (navigație, irigații, apă potabilă, energie, ecosisteme – inclusiv Delta Dunării).
- Dreptul la notificare, informații și consultări înainte de măsuri care pot afecta debitul.
- Dreptul de a cere măsuri de remediere (eliminarea/limitarea prejudiciului) și, după caz, despăgubiri.
- Dreptul de a invoca mecanismele de soluționare a diferendelor.
Procedura de urmat în caz de diferend
- Negocieri și cooperare bilaterală/multilaterală, prin dialogul direct și prin Comisia Dunării.
- Soluționare prin negociere sau alte mijloace acceptabile (cu asistența Comisiei Dunării, dacă e cazul).
- Dacă diferendul nu se rezolvă într-un termen rezonabil, dar nu mai mult de 12 luni de la notificarea Comisiei, se trece la litigiul la Curtea Internațională de Justiție, sau la Arbitraj.
Sub Convenția ONU din 1997, pentru statele care sunt părți sau ca reflectare a cutumei, pașii procedurali de urmat sunt: negociere → bune oficii, mediere sau conciliere → după 6 luni, fact-finding imparțial → arbitraj sau CIJ (dacă s-a acceptat competența).
Concluzie practică: stocarea sau utilizarea abuzivă a debitului care afectează semnificativ avalul poate fi contestată ca încălcare a dreptului internațional. Statele din aval pot (și trebuie) să utilizeze, la nevoie, mecanismele juridice obligatorii dacă dialogul eșuează. Situația concretă (dimensiunea prejudiciului, existența unor acorduri bilaterale, date hidrologice) determină intensitatea răspunderii.
Trimiteți această postare la Ministerul de Externe, la Președinție și la toți parlamentarii psdpnlusrudmr pe care i-ați votat. Doar ei au atribuția să ceară toate cele de mai sus. Ei trebuie să aibă curajul de a le face să conteze.
