UN S.O.S. de prânz
de Nicolae Rotaru pe 26 aprilie 2021 468
Domnule Eduard Raul Hellvig, director al SRI Domnule Adrian-Liviu Ivan, rector al ANIMV, Vreau să vă întreb până când mă mai tracasaţi şi jecmăniţi de bani? Chiar nu credeţi, mai ales în aceste zile pascale, că există o revanşă? Detaliez, nu pentru instituţia care ştie tot, şi-n acest caz tace mâlc, ci pentru cei ce-mi […]
SEMNAL DE ALARMĂ
de Nicolae Rotaru pe 11 martie 2021 583
Ca un salariat la stat (toată viaţa) provenit dintr-o familie de ţărani pauperi, am trăit învăţat cu strânsul curelei şi pusul de-o parte pentru zile negre. Acele zile au venit, aduse de democraţia de abundenţă şi matrapazlâc, cu care nu m-am putut acomoda. Bruma de bani puşi de-o parte i-am depus la bănci, să facă […]
Fiţi atenţiune! NIŞTE ACRONIME
de Nicolae Rotaru pe 7 martie 2021 469
N-o să vă vină să credeţi, iar dacă veţi crede, totuşi, după lectură, rămâneţi cu crezutul, că nu se mai poate face nimic într-o lume a sistemului statal demomafiot din democratura de piaţă carpatină. Ultima soluţie, a curei cu plumbi, experimentată la Târgovişte cu cuplul dictatorial ceauşist s-a dovedit tot ineficientă, fiindcă hidra delincvenţei sistemice […]
Democrația fără frâne/hoții ca paznici
de Nicolae Cristache pe 30 aprilie 2018 1441
Mugur Isărescu nu joacă pentru români. Avocatul Gheorghe Piperea l-a criticat, duminică, la Antena 3, pe guvernatorul BNR cu privire la majorarea ROBOR și a inflației: „Părerea mea este că Mugur Isărescu nu joacă pentru români, pentru că începând din martie 2017, de la amvonul Băncii Naționale, domnul Isărescu a spus <<trebuie să crească […]